PNL îi răspunde lui Nasra, după atacul PSD la Alianţa Vestului. "Asta înseamnă să ai mintea obtuză!"

PNL îi răspunde lui Nasra, după atacul PSD la Alianţa Vestului. "Asta înseamnă să ai mintea obtuză!"
| Foto: debanat.ro

LIderul PSD Cluj afirmase că Alianţa Vestului este doar un paravan care ascunde un “instrument de negociere” prin care cei patru primari, fondatori ai alianţei, vor să îşi impună în PNL propriii candidați la alegerile europarlamentare.

Într-un comunicat trimis pe adresa Ziua de Cluj, Biroul de Presă al PNL Cluj îi răspunde preşedintelui PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, afirmând că "singurul obiectiv politic al lui Nasra este acela de a discredita reprezentanții PNL, cu scopul de a ascunde sub preș toate mizeriile pe care colegii săi Dragnea, Dăncilă, Tăriceanu și întreg Guvernul PSD-ALDE le fac zi de zi împotriva românilor". 

"Horia Nasra, cel care nu a fost în stare să aducă 1 leu fonduri către Cluj, mai mult, nu a depus niciun efort pentru deblocarea situației în care se află proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj, obiectiv finanțat de Comisia Europeană și blocat de actualul Guvern, dă acum lecții administrative unor oameni care au contribuit decisiv la ceea ce sunt astăzi Clujul, Oradea, Timișoara sau Arad", afirmă reprezentanţii PNL Cluj, care susţin că, "din cauza incompetenței actualului Guvern, nu doar în materia absorbției și utilizării fondurilor europene dar și în privința alocării de fonduri guvernamentale pentru finanțarea obiectivelor majore precum Autostrada Transilvania, Spitalul Regional de Urgență, tren de mare viteză sau centura metropolitană, demersul celor 4 primari PNL de a se asocia și de a colabora pentru a absorbi fonduri europene în următorul exercițiu financiar în vederea deblocării și realizării acestor obiective, nu poate fi decât un demers oportun".

"Să îi acuzi pe primarii Emil Boc, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă sau Nicolae Robu că prin înființarea “Alianței Vestului” urmăresc alte interese decât acelea de a dezvolta comunitățile locale, acest lucru înseamnă să ai mintea obtuză și să fii lipsit de orice raționament politic", mai arată reprezentanţii Biroului de Presă al PNL Cluj.

Nasra: Alianţa Vestului, un instrument de presiune

Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj, a descris luni Alianţa Vestului, înfiinţată de primarii din Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara şi Arad, ca fiind doar un „demers politic al celor patru primari pentru a crea presiune şi a se impune în PNL”. Liderul social-democraţilor clujeni acuză fondatorii alianţei că vor să o folosească pentru „a avea forţa de a negocia candidaţii la europarlamentare”.

Şeful PSD Cluj şi-a continuat atacul sugerând faptul că apartenenţa Clujului la Alianţa Vestului este dăunătoare pentru oraş. „Robu şi Falcă sunt personaje exotice. Nu ştiu cât de bine face Clujului”, a adăugat Nasra.

Alianţa Vestului a fost creată în decembrie de către cei patru primari, toţi membri ai PNL, scopul declarat al parteneriatului fiind atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles pentru realizarea unor proiecte comune. Prima măsură luată de Alianţă a fost ca parcarea și transportul public să fie gratuite pentru cei care vin din celelalte orașe membre.

 

Loading...
Comenteaza