Advertorial PRO România va reda țării noastre demnitatea în Europa

PRO România va reda țării noastre demnitatea în Europa

Alegerile europarlamentare de duminica aceasta, 26 mai, reprezintă un moment crucial pentru destinul european al României. Într-o perioadă în care, în detrimentul României, forțele populiste și anti-europene prind contur și în țara noastră, PRO România propune consolidarea relațiilor dintre România și Uniunea Europeană, prin reclădirea credibilității și a demnității României la Bruxelles, astfel încât țara noastră să devină o voce relevantă în Europa.

”Nu putem accepta discursul dublu al unor politicieni români, care la Bruxelles pozează în prietenii Europei, iar la București sunt cei mai mari adversari ai Uniunii Europene. Un astfel de limbaj nu face bine nimănui. Cred că trebuie să conștientizăm beneficiile imense pe care Uniunea Europeană ni le-a adus. Este vorba despre libertatea de mișcare, garantarea unor drepturi care în afara acestei construcții politice ar fi greu de securizat și mă refer aici chiar și la dreptul de exprimare. Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană a fost un moment istoric, a fost cea mai importantă realizare după Marea Unire de la 1918”, a declarat Corina Crețu, Comisar European pentru Politică Regională și candidat al PRO România la alegerile europarlamentare de duminica aceasta.

”PRO România este un partid condus de o altă generație de oameni, tineri ca Victor Ponta sau Corina Crețu, care vin cu alt tip de educație și care sunt sprijiniți de oameni ca mine, dispuși să împărtășim din experiența noastră, astfel încât partidul să poată evolua și să aibă prestația corespunzătoare în viitor. O astfel de construcție politică este benefică și României. Europarlamentarii PRO România, prin experiența lor, vor contribui la reconectarea României la Uniunea Europeană”, a declarat Ioan Rus, fost Ministru de Interne și al Transporturilor, fondator al PRO România.

”Din păcate, în acest moment, relațiile dintre România și Uniunea Europeană sunt la cel mai scăzut nivel din istorie. Iar asta se datorează permanentelor atacuri, minciuni și dezinformări pe care actuala conducere a PSD le folosește împotriva proiectului european. Știți foarte bine că am plecat de la un nivel foarte bun, ceea ce ne-a și permis să obținem portofolii importante la nivelul Comisiei Europene, printre care și cel al Dezvoltării Regionale. Tocmai de aceea, PRO România va milita pentru restabilirea relațiilor cu partenerii noștri europeni. Avem nevoie de prieteni și de aliați, altfel vom fi condamnați la stagnare. Ne dorim să fim parte a nucleului dur al Uniunii Europene, iar din prima zi a noii legislaturi PRO România va depune toate eforturile în acest sens”, a precizat Corina Crețu.

”De aceea, prezența la vot e crucială. E important ca România să fie reprezentată, în Parlamentul European, de persoane care înțeleg procesul decizional de la Bruxelles și care pot reda României demnitatea și credibilitatea de care are atât de multă nevoie. Îi îndemn pe toți clujenii să susțină PRO România, prin votul lor, duminica aceasta”, a conchis Corina Crețu.

Alături de Corina Crețu, candidați ai PRO România la alegerile europarlamentare de duminica aceasta sunt și foștii premieri ai României Victor Ponta și Mihai Tudose.

(Comandat de PRO Romania, MFC 41190009)
Loading...
Comenteaza