PSD acuză “USR PLUS – PNL” de blat politic la Cluj

PSD  acuză  “USR PLUS – PNL” de blat politic la Cluj

Social-democrații clujeni susțin că, în ultimele zile, reprezentanţii USR - PLUS au încercat să mimeze opoziţia la PNL şi la liderii săi.

PSD Cluj spune că "dacă timp de trei ani vocea liderilor USR a lipsit cu desăvârşire, abandonând problemele locale în faţa discursului radical la nivel naţional, astăzi încearcă o cosmetizare politică", având în vedere apropierea alegerilor locale.

Social-democrații se întreabă dacă "conducerea USR - PLUS şi parlamentarii acestei alianţe nu au observat haosul imobiliar din municipiu? Dacă conducerea USR - PLUS şi parlamentarii acestei alianţe, în virtutea campaniilor susţinute cu tentă morală, au analizat situaţia celor doi lideri ai PNL crescuţi de Boc şi care peste noapte s-au îmbogăţit din salariul de bugetar?

Dacă parlamentarii USR - PLUS, senatorul Goţiu şi deputatul Ungureanu, chiar nu au curajul să-i contracandideze, într-o competiţie politică directă, pe Emil Boc şi Alin Tişe? Oare acest blat la nivel judeţean are aprobarea de la centru, din Bucureşti sau este girat doar de caracatiţa gulerelor albe din Cluj-Napoca?", se arată într-un comunicat remis presei. 

PSD Cluj mai spune că "dacă liderii USR - PLUS doresc o alianţă cu PNL, partidul care a dat cei mai mulţi condamnaţi pentru fapte de corupţie în Cluj, de la Sorin Apostu, Radu Bica până la Horea Uioreanu, să o facă cinstit, deschis, pentru că nu pot fi `oameni noi` cu înţelegeri vechi". 

Loading...
Comenteaza