PSD vrea să închidă gura românilor. Rareș Bogdan: “Nefericiților, acest popor a plătit cu sânge dreptul de a spune NU, de a spune JOS”

PSD vrea să închidă gura românilor. Rareș Bogdan: “Nefericiților, acest popor a plătit cu sânge dreptul de a spune NU, de a spune JOS”
sigla psd

Reacția liberalului Rareș Bogdan vine după ce, premierul și președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, la Constanța, după ce a fost huiduită, că Parlamentul ar trebui "să adopte un act normativ prin care să oprească calomnia şi defăimarea". 

"Val de amenințări contra celor care îndrăznesc să critice pe facebook sau în aer liber, SE PREGĂTEȘTE CEVA CUMPLIT!! Vuvuzelele PSD, în frunte cu doamna PM, își imaginează că dacă amenință românii cu dosare penale pe motiv de defăimare îi vor descuraja să mai critice? Nefericiților, acest popor a plătit cu sânge dreptul de a spune NU, de a spune JOS, de a nu înghiți minciunile care devastează țara, de a râde de prostiile voastre! Pe români vreți voi să-i speriați, mă? Sau, cum spunea personajul lui Toma Caragiu într-un film: 'Poporul ăsta vreți voi să-l opriți să râdă? De minciună, de ridicol, de prostie, de hoție, de vorbele voastre umflate. De 2000 de ani poporul asta râde, râde cu sau fără voia cuiva'”, a scris Rareș Bogdan, pe Facebook, care a reacționat la declarațiile primului-ministru, din weekend.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, duminică, la Constanța, după ce a fost huiduită de un grup de protestatari,  că aceştia nu reprezintă poporul român și a adăugat că ar dori un proiect privind incriminarea calomniei.

"Eu cred că trebuie să se uite prima dată în ograda proprie şi pe urmă să vorbească despre Guvern (n.r. - întrebată despre faptul că pe o pancartă scria „guvernaţi pentru infractori”), eu cred că la un moment ar trebui legitimaţi şi acest guvern ar trebui să-i cheme cineva şi să-i întrebe pentru ce infractori, ce a făcut acest guvern să favorizeze infractorii. Dimpotrivă, eu ştiu că acum o săptămână am luat o serie de măsuri, am adoptat o serie de acte normative tocmai pentru oprirea criminalităţii în România, dar cred că societatea, şi sper să se întâmple acest lucru, sau Parlamentul să adopte un act normativ prin care să oprească calomnia şi defăimarea. Nu acesta este poporul român. Acelaşi lucru îl vedem oriunde şi sunt aceeaşi oameni pe care îi vedem la Bucureşti, la Constanţa, la Baia Mare, Iaşi sunt câţiva oameni cu agenda proprie, pentru că noi avem agenda cetăţenilor", a declarat presei liderul PSD, conform Agerpres.

Întrebată dacă propune un astfel de proiect de incriminare a calomniei, Viorica Dăncilă a spus: "Nu pot eu să impun, nu sunt parlamentar, dacă aş fi parlamentar, aş iniţia un astfel de proiect".

Loading...
Comenteaza