Foto Rareș Bogdan, întrevedere cu Angela Merkel

Rareș Bogdan, întrevedere cu Angela Merkel

Locul 1 pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan s-a aflat joi la Sibiu, unde a avut loc Summitul UE, la care au participat 27 de șefi de stat și de Guvern din Uniunea Europeană. 

Rareș Bogdan a avut ocazia unei scurte întrevederi cu unul dintre cei mai puternici oameni de pe planetă: cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Rareș Bogdan: Pentru o Românie respectată în Europa, alături de cei care conduc UE și care prețuiesc credința, munca, demnitatea, inteligența, cinstea, competența și viziunea. Locul nostru este în picioare, umăr la umăr cu ei, în prima linie, așa cum am fost odată. România în primul rând! Cu PSD la conducerea Parlamentului și a Guvernului, ne facem de rușine. Merităm mai mult decât PSD! În democrație, hoții... unde stau hoții? La pușcărie!

Cancelarul german a militat la Summitul de la Sibiu pentru solidaritate în interiorul Uniunii Europene.

Angela Merkel: Am dovedit că şi în situaţii de criză ne ajutăm unii pe alţii, suntem solidari. Am depăşit împreună situaţii cum a fost criza financiară sau situaţia migraţiei, trebuie să dezvoltăm proiectul european într-unul care durează.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat miercuri, la summitul Uniunii Europene de la Sibiu, că a discutat cu ceilalţi lideri europeni prezenţi despre agenda strategică a Uniunii Europene.

„Astăzi am discutat despre agenda strategică a Uniunii Europene, adică ceea ce este important pentru noi după alegerile europene. Am avut astăzi o primă discuţie despre agenda strategică şi vom discuta despre ea şi în iunie, la Consiliul European. Vom colabora cu noua Comisie şi cu Parlamentul European. Pentru noi este important să ne definim rolul în lume”, a spus cancelarul.

De asemenea, Merkel a mai spus că statele europene au dat dovadă de solidaritate în momentele de criză. „Am dovedit că şi în situaţii de criză suntem solidari. Am depăşit împreună situaţii precum criza financiară sau criza migraţiei”, a declarat Angela Merkel, potrivit Mediafax.

Principalul subiect al discuţiilor al reuniunii informale a Consiliului European de la Sibiu a fost viitorul Uniunii Europene, cu accent pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024. Liderii europeni au avut un schimb de opinii cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Uniunea şi la priorităţile acţiunii la nivel european pentru următorii ani. La finalul Summitului, liderii UE 27 au adoptat "Declaraţia de la Sibiu" cu privire la viitorul Uniunii Europene.

Declaraţia conţine zece angajamente printre care o singură Europă, uniţi la bine şi la greu, protejarea democraţiei şi a statului de drept şi apărarea unei singure Europe.

„Peste câteva săptămâni, cetăţenii europeni îşi vor alege reprezentanţii în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace şi democraţie este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile şi libertăţile sale ca forţă motrice, a oferit stabilitate şi prosperitate în întreaga Europă, în interiorul graniţelor Uniunii şi dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internaţională. Cu o populaţie care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetăţeni şi o piaţă unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerţul internaţional şi conturează politica mondială”, potrivit documentului.

„Ne reafirmăm convingerea că, uniţi, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniştită şi care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaştem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică şi de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene”, mai arată liderii UE, în Declaraţia de la Sibiu.

Întrebat, înaintea Summitului, dacă a redactat sau a scris cu pixul pe hârtie pe Declaraţia de la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a declarat „Am contribuit un pic la Declaraţia de la Sibiu”.

Loading...
Comenteaza