Video Rareș Bogdan, primele discursuri în Parlamentul European. "Ni s-a promis aderarea la Spațiul Schengen, dar am fost amăgiți" / "Republica Moldova poate aduce plusvaloare Uniunii"

Rareș Bogdan, primele discursuri în Parlamentul European. "Ni s-a promis aderarea la Spațiul Schengen, dar am fost amăgiți" / "Republica Moldova poate aduce plusvaloare Uniunii"

Liderul europarlamentarilor români din Partidul Popular European (PPE) a avut primele două intervenții în planul Parlamentului European (PE). Rareș Bogdan a solicitat ferm integrarea României în spațiul Schengen și a recomandat Uniunii să privească Republica Moldova cu alți ochi.

Marți seara, europarlamentarul liberal a avut o intervenție în plen pe subiectul situației din Republica Moldova. "Din cauza riscurilor de securitate, am cerut măsuri rapide: soluții și finanțare pentru a contracara efectele războiului hibrid de la frontiera de Est, integrarea în ecosistem a structurilor de securitate, mai ales Ministerul Afacerilor Interne din Chișinău, finanțatarea educației timpurii în privința valorilor democrației”, a anunțat Rareș Bogdan, pe Facebook.

Iată declarația integrală pe tema Republicii Moldova:

"Excelențele voastre, Republica Moldova nu a avut șansa surorii sale, România, de a adera la UE. Cetățenii ei, 3,5 milioane de europeni, au fost sacrificați fără milă în ultimii 30 de ani și au fost monedă de schimb în jocul geopolitic. Din cauza corupției endemice și a forțelor distructive din țară și din Federația Rusă, care ne sfidează în continuare, Republica Moldova a fost vândută unor oligarhi, în frunte cu Vlad Plahotniuc.

Acum are în sfârșit un guvern proeuropean. Republica Moldova poate aduce plusvaloare UE, dar nu trebuie considerată un mărunțiș. Riscurile de securitate impun măsuri rapide. Trebuie soluții și finanțare pentru a contracara efectele războiului hibrid de la frontiera noastră, a UE, frontiera de est. Structurile de securitate, mai ales Ministerul Afacerilor Interne din Chișinău, trebuie integrate în ecosistem.

Ministrul Andrei Năstase, vicepremier, este un garant pentru un asemenea proiect alături de înreg guvernul de la Chișinău. Totodată, trebuie finanțată educația timpurie în privința valorilor democrației. Este o investiție în viitor. Guvernul de la Chișinău ne poate fi partener. Priviți-o ca pe o mare șansă!”

Cu ocazia prezentării, în şedinţă plenară a PE, a programului preşedinţiei finlandeze a Consiliului European, Rareş Bogdan a luat din nou cuvântul şi a solicitat ca românii să nu mai fie amăgiţi, iar România să fie primită în Spațiul Schengen.

"Noi, românii, am dovedit, pe 26 mai, că suntem hotărâți să apărăm valorile statului de drept. Dar așteptăm o dovadă că nu am fost mințiți. Am făcut investiții costisitoare, am securizat frontiera de est, suntem santinela civilizației, ni s-a promis aderarea la Spațiul Schengen, dar am fost amăgiți. România îndeplinește din 2011 condițiile de aderare și cere ferm ceea ce i se cuvine. Eurosistemul nu-și permite creșterea sentimentelor eurosceptice în România. Țineți cont de asta!

Populiștii români, care mimează valorile statului de drept, se folosesc de respingerea aderării la Schengen pentru a ataca UE. Una spun aici, alta spun la București. Din fericire, intervențiile președintelui României și protestele societății civile au blocat atacul împotriva justiției. Domnul Klaus Iohannis va obține al doilea mandat și va continua să fie garanția că România nu va derapa.

Cer președinției finlandeze și doamnei Ursula von der Leyen să se implice în rezolvarea acestei probleme. Nu perpetuați nedreptatea făcută poporului român! Românii au avut a treia prezență la vot la euroalegeri! România merită să fie în Schengen, este în interesul securității tuturor!", a spus Rareş Bogdan în plenul PE.

Loading...
Comenteaza