România a preluat șefia Europei în domeniul mediu

România a preluat șefia Europei în domeniul mediu

România a preluat președinția Consiliului Miniștrilor Mediului din Uniunea Europeană (CMM-UE) de la oficialii din Austria, pe agendă prioritară a autorităților de la București aflându-se schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, biodiversitatea și managementul apelor, a anunțat Ministerul Mediului.

La evenimentul cu caracter simbolic, organizat la Bruxelles, au participat viceprim-ministrul și ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu (foto dreapta), și ministrul turismului și sustenabilității din Austria, Elisabeth Kostinger.

"Contam pe sprijinul dumneavoastră pentru a realiză obiectivele noastre comune în avansarea negocierilor pe dosarele legislative și asigurarea unei bune reprezentări la nivel internațional", le-a transmis Gavrilescu omologilor săi din statele membre UE.

Kostinger a punctat că, "în numele Președinției austriece, doresc mult succes României în exercitarea mandatului. Vă asigurăm de întreg sprijinul nostru". Din 1 ianuarie, pentru o perioadă de șase luni, ministrul român al mediului va prezida și coordona lucrările CMM, cu sprijinul Secretariatului General al Consiliului.

Președinția României va avea ca domenii prioritare schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, biodiversitatea și managementul apelor.

Pe schimbări climatice, "eforturile vor fi concentrate asupra organizării unui dialog cuprinzător și structurat care să contribuie la formularea viziunii comune a UE asupra unei strategii pe termen lung care să stimuleze acțiunile climatice și o transformare durabilă a economiilor noastre". Se va avea în vedere pregătirea poziției UE pentru sesiunea de negocieri internaționale de la Bonn, din iunie 2019.

Pe biodiversitate, președinția României urmărește să faciliteze o dezbatere ministerială privind consolidarea cadrului de acțiune post-2020 pe această temă, ținând seama de provocarea realizării obiectivelor Aichi și de necesitatea de a face mai mult în acest domeniu. 

În domeniul managementului apelor, autoritățile de la București își propun ca pe durata celor șase luni de președinție la CMM-UE să avanseze cât mai mult negocierile pe cele două dosare legislative privind apa potabilă și reutilizarea apei.

Loading...
Comenteaza