S-a decis! Aleşii nu dreptul să fie comercianți pe persoană fizică

S-a decis! Aleşii nu dreptul să fie comercianți pe persoană fizică

Deputaţii au respins, miercuri, proiectul de lege care prevedea eliminarea incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, primar, preşedinte al Consiliului Judeţean, cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Deputaţii au respins proiectul privind modificarea Legii nr.161/2003 în legătură cu unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis pe 22 ianuarie legea la CCR, iar judecătorii Curţii au decis că iniţiativa este neconstituţională în integralitatea ei.

CCR a apreciat că prin eliminarea incompatibilităţii unor funcţii sau demnităţi publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, Legea pentru modificarea Legii. 161/2003 diminuează standardele de integritate, aducând atingere statului de drept.

De asemenea, judecătorii constituţionali au precizat că incompatibilităţile nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, ci reprezintă o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care exercită anumite mandate.

Legea avea ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003, în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Camera Deputaţilor a respins proiectul în calitate de for decizional, după ce iniţiativa fusese respins de Senat în luna septembrie, după ce CCR a declarat actul normativ ca fiind neconstituţional în totalitatea lui.

Loading...
Comenteaza