Scrisoare pentru Rareș Bogdan / Peste 600 de membri PNL București îi cer să preia conducerea

Scrisoare pentru Rareș Bogdan / Peste 600 de membri PNL București îi cer să preia conducerea

Peste 600 de membri ai PNL București, din toate forurile statutare ale partidului, îi trimit o scrisoare deschisă europarlamentarului Rareș Bogdan prin care îi cer să preia conducerea PNL București.

Președintele PNL București este ales de către Comitetul de Coordonare, care are peste 1000 de membri, iar faptul că peste 600 au semnat deja această scrisoare echivalează cu o ”încoronare” a lui Rareș Bogdan. 

”Domnule Rareș Bogdan,

Vrem să continuăm împreună!

Vrem să continuăm împreună munca începută acum câteva luni, o muncă dificilă, solicitantă, dar extrem de valoroasă prin rezultatul ei și prin impactul asupra societății românești.

Vrem să continuăm împreună munca organizației PNL București, care a adus cel mai mare număr de voturi pe care partidul nostru l-a obținut în ultimele cicluri electorale în Capitală. Avem obligația de a duce la bun sfârșit angajamentele pe care ni le-am asumat, ca echipă, în fața bucureștenilor.

De aceea am decis să vă scriem aceste rânduri. Vă rugăm să primiți acest mesaj nu din partea unor oameni politici, ci din partea a peste 2500 de ani de vechime cumulată în Partidul Național Liberal. Scrisoarea integrală, pe stiripesurse.ro

CONSULTAȚI AICI LISTA DE SEMNĂTURI

Loading...
Comenteaza