Șeful PSD Cluj răspunde amenințărilor "de decapitare" ale lui Dăncilă. "Niciodată nu ne-am ferit să ne asumăm rezultatul"

Șeful PSD Cluj răspunde amenințărilor "de decapitare" ale lui Dăncilă. "Niciodată nu ne-am ferit să ne asumăm rezultatul"

Preşedintele PSD Cluj, Horia Nasra, a declarat că îşi va asuma, ca până acum, rezultatul obţinut la alegerile prezidenţiale la nivel judeţean, dar că organizaţia nu are încă o țintă. Declaraţiile sale vin în contextul în care premierul Viorica Dăncilă a anunţat decapitări în partid după alegerile din noiembrie.

Liderul social-democrat de la Cluj a afirmat că nu s-a ferit niciodată să îşi asume rezultatele obţinute la nivel judeţean, adăugând că declaraţiile premierului nu au fost ţintite spre organizaţia pe care el o conduce:

"Noi niciodată nu ne-am ferit să ne asumăm vreun rezultat. Sunt nişte declaraţii generale, din câte ştiu eu, care nu se referă la o anumită organizaţie. Sigur că, după prezidenţiale, vom trage linie şi vom vedea unde s-a greşit, la nivel local, la nivel judeţean sau central. Se vor face evaluări", a declarat Horia Nasra, pentru ZIUA de CLUJ.

Întrebat care este ținta pe care PSD Cluj şi-o asumă pentru alegerile prezidenţiale, Nasra a spus că aceasta va fi stabilit în următorul Comitet Executiv (CEx) al partidului: "Discuţiile acestea le vom avea cândva, în CEx-ul viitor. Încă nu s-a stabilit targetul", a spus liderul PSD Cluj.

Dăncilă ameninţă cu decapitări în PSD după alegerile prezidenţiale

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale, a declarat, marţi, că se vor lua măsuri ferme în organizaţiile cu rezultate slabe şi că preşedinţii de filiale trebuie să îşi asume rezultatele de la prezidenţiale. Premierul a precizat că toţi preşedinţii de filiale trebuie să îşi asume rezultatele alegerilor şi că fiecare organizaţie va trece prin evaluări.

„Trebuie toţi să ne asumăm. Şi eu îmi asum, ne leagă foarte multe lucruri şi dorinţa de a realiza cât mai multe lucruri. Fiecare organizaţie îşi va face o evaluare pornind de la voturile pe fiecare localitate. Toţi trebuie să ne asumăm această evaluare, nu va fi ceva impus. Va veni această evaluare din partea preşedintelui organizaţiei. Şi eu îmi asum, fiecare trebuie să îşi asume. Dacă aici îşi asumă Claudiu Manda şi Olguţa Vasilescu, trebuie să îşi asume şi cei de la Cluj”, a transmis Viorica Dăncilă, citată de Mediafax.ro. 

PSD, pe locul 3 la Cluj, la europarlamentare

Partidul Social Democrat a obţinut, la alegerile din 26 mai doar 10,70% din voturile clujenilor care s-au prezentat la urne, fiind clasat pe locul trei, după Alianţa USR - PLUS şi PNL.

USR-PLUS: 32,34%

PNL: 30,25%

PSD: 10,70%

UDMR: 9,96%

Loading...
Comenteaza