Senatorul PMP Cristian Lungu: „USR = Fake News"

Senatorul PMP Cristian Lungu: „USR = Fake News"

Alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 au început deja să aprindă spiritele. Competiția acerbă încurajează partidele să iasă în față cu informații, unele mai puțin adevărate decât celelalte. 

Înainte ca fiecare partid să-și prezinte lista pentru Parlamentul European, s-au făcut sondaje și calcule pentru viitorii europarlamentari. Partidele ce au fost la conducerea României în ultimii 28 de ani, sub o formă sau alta, adică Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal au introdus pe listele lor nume populare cu speranța că această mișcare-surpriză le va atrage voturi. După cum afirmă domnul senator, președinte PMP Cluj, Vasile-Cristian Lungu cele două partide „au o problemă de imagine” în ultima vreme și acesta ar putea fi motivul principal pentru care au co-optat persoane din spațiul public precum Carmen Avram (PSD) și Rareș Bogdan (PNL).

Mai mult, atitudinea disperată a celor de la USR duce la publicarea unor sondaje unde, desigur, USR are cele mai mari procentaje; în ultimul sondaj, USR își prezic un scor de 36,6% în Cluj-Napoca, detronând chiar și Partidul Național Liberal care are primăria municipiului Cluj-Napoca. Nu este prima dată când cei de la USR pretind a deține procentaje mai mari decât s-a adeverit ulterior la vot.

În noiembrie 2016, cei de la USR au comandat un sondaj de la Kantar TNS în care care USR era plasat la 19% cu doău săptămâni înaintea votului pentru alegerile parlamentare, încercând astfel să influențeze opinia publică. Sondajele pompate ale celor de la USR au avut și au și acum scopul de a induce cetățenilor ideea că sunt un partid popular și dorit, o alegere potrivită în schimbul celor de la PSD și PNL. Însă, USR  a obținut în 2016 la doar două săptămâni de la respectivul sondaj doar 8,8%, adică 55% mai puțin decât preconiza respectivul sondaj.

„Sondajul celor de la USR le va face un mare defavor în încercarea lor să adauge procentaje pentru ca să urce cât mai sus pe grafic. USR riscă să piardă din credibilitate oferind, așa cum ne-au obișnuit, fake news-uri și artificii înainte de alegeri. Probabil mizează pe o memorie colectivă destul de scurtă a electoratului nehotărât care, cred ei, a uitat fake news-ul făcut în aceeași manieră în 2016 și care se întoarce acum să îi bântuie”, a declarat senatorul PMP Vasile-Cristian Lungu.

Loading...
Comenteaza