Sondaj IMAS: PNL bate PSD la europarlamentare/Iohannis, victorie fără emoții la prezidențiale

Sondaj IMAS: PNL bate PSD la europarlamentare/Iohannis, victorie fără emoții la prezidențiale

Pentru a doua lună consecutiv, liberalii se plasează în poziția de câștigător al alegerilor europarlamentare care vor avea loc pe 26 mai 2019, având patru procente peste PSD, potrivit unui baromentru IMAS, realizat la comanda Europa FM .

Astfel, dacă scrutinul ar avea loc acum, liberalii ar obține cele mai multe voturi, adunând mai mult de un sfert din opţiunile electoratului care anunţă că se prezintă la vot.  PNL ar obține 25,6%, urmat de PSD cu 21,7%, iar pe locul al treilea se clasează Alianţa 2020, formată din USR şi PLUS, formaţiunea lui Dacian Cioloş, cu 16,4% – într-o scădere cu mai mult de un procent faţă de luna martie.  Cresc însă, în preferinţele alegătorilor Pro-România – formaţiunea condusă de Victor Ponta: 11,7%, UDMR si PMP: 5,6%. În timp ce partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, mai pierde jumătate de procent faţă de luna trecută şi ajunge la 12,2%. 

În ce priveşte alegerile prezidenţiale, dacă acestea ar avea loc duminica viitoare, Klaus Iohannis ar câștiga un nou mandat. Așadar, actualul şef al statului ar obține 42,7% din voturi, de două ori şi ceva mai mult decât următorul candidat: Călin Popescu Tăriceanu, de la ALDE, 18,3%. Pe locul al treilea s-ar situa Victor Ponta, de la Pro România: 14,5 procente. Iar 10 sau mai puţine procente ar avea – în ordine descrescătoare – Dacian Cioloş (10%), Liviu Dragnea (8,7), Dan Barna (2,5), Eugen Tomac (2,2) şi Kelemen Hunor (1.2). De menţionat că – până acum, singurul care şi-a exprimat intenţia de a candida la prezidenţiale este actualul şef al statului. 

Când trebuie să aleagă doar dintre reprezentanți ai actualei puteri și dintre cei ai partidelor așa-zis de stânga, Călin Popescu Tariceanu strânge cele mai multe voturi: 35,7%, urmat de Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, cu 20,3%, pe locul 3 Liviu Dragnea cu 16,9%, apoi Victor Ponta – cu 15,7% și comisarul european Corina Crețu – cu 5,8%.

În tabara opoziției apar trei nume: Klaus Iohannis, Dacian Cioloș și – în premiera – Laura Codruța Kovesi – direct pe locul doi în opțiuni. Dacă oamenii ar avea de ales doar între acești trei candidați, șeful statului ar obtine 49,4%, LCK 32,1 și Dacian Ciolos doar 14,6.

Sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM, a fost facut intre 12 si 25 aprilie, prin telefon. Au raspuns 1.010 persoane cu varsta de peste 18 ani. Eroarea sondajului este de:+/- 3.1%.

Loading...
Comenteaza