Sorin Moldovan: "PSD-ALDE a respins toate amendamentele PNL pe educație. Suntem țara cu cea mai mare rată de abandon școlar din UE"

Sorin Moldovan: "PSD-ALDE a respins toate amendamentele PNL pe educație. Suntem țara cu cea mai mare rată de abandon școlar din UE"
| Foto: Facebook

Deputatul PNL de Cluj, Sorin Moldovan, a prezentat amedamentele aduse în comisia de educație a Parlamentului, menite să scadă rata de abandon școlar din România. Toate propunerile au fost respinse de coaliția PSD-ALDE.

Primul amendament susținut de deputatul clujean se referă la extinderea programului pilot "Alimentația diversificată în școli" la nivel național, întrucât școlile care au fost incluse în proiect au înregistrat scăderi semnificative ale ratei de abandon școlar, absenteismului și migrației elevilor în mediul urban:

"Prin programul “Alimentația diversificată în școli” am propus suplimentarea bugetului pentru a continua acest program, pentru că suntem de părere că este unul foarte important. Conform datelor Eurostat, în România 1 din 5 copii abandonează școala, iar cei care renunță la școală sunt, de cele mai multe ori tinerii care provin din zone geografice izolate sau din familii cu grave probleme economice. Există un program pilot care se desfășoară în 50 de școli în întreaga țară, iar conform expunerii de motive din ordonanța de anul trecut, Guvernul a ajuns la următoarele concluzii: abandonul școlar a scăzut de la 6,1 % la 1,3% în școlile participante, iar 95% dintre beneficiari au apreciat programul ca fiind excelent. A crescut siguranța elevilor, pentru că nu mai părăsesc incinta școlilor pentru a-și cumpăra diverse produse de alimentație. S-au diminuat absenteismul și întârzierile la ore, copii adoptând în același timp un regim alimentar sănătos. S-a redus migrația elevilor de la școli din mediul rural în cel urban. Cred că cel mai important lucru este că toți factorii implicați doresc ca acest program să fie continuat", a declarat Moldovan, duminică, într-o conferință de presă.

De asemenea, deputatul PNL a propus, în comisia de educație, generalizarea programului național “Școală după școală”, amendament respins de coaliția de guvernare.

"Am promovat, de asemenea, programul național “Școală după școală”, un studiu al organizației “Salvați copiii” arătând că peste 40% dintre elevi fac meditații la materiile studiate în școală, 15% dintre elevii unei generații nu termină opt clase, alți 30% abandonează liceul, iar jumătate din cei rămați nu iau examenul de bacalaureat. Din păcate acestea sunt cifrele oficiale pe care le deținem. România înregistrază cea mai mare rată din Europa în ceea ce privește abandonul școlar. Cauzele sunt în cea mai mare parte sărăcia sau lipsa de timp a părinților și mulți copii sunt neglijați. Noi am propus generalizarea programului național “Școală după școală”, am propus suplimentarea bugetului. Majoritatea parlamentară PSD-ALDE a fost împotrivă", a afirmat Sorin Molovan.

La ora actuală, în România există doar 1.943 de psihologi în școli, respectiv un consilier pentru 800 de elevi. PNL Cluj a propus dublarea numărului consilierilor școlari, măsură respinsă din nou de majoritatea PSD-ALDE: "Am propus suplimentarea bugetului și dublarea numărului de consilieri școlari, pentru a ajunge la un consilier la patru sute de elevi.

Toate aceste trei propuneri au fost respinse, deși au fost catalogate ca idei bune în comisie, inclusiv de către colegii din PSD-ALDE. La vot, însă, au votat împotrivă, pentru că toate amendamentele Partidului Național Liberal și ale opoziției trebuiau respinse", a conchis Molovan.

Loading...
Comenteaza