News alert Traian Băsescu a fost la Cluj, dar nu s-a întâlnit cu Boc. Care a fost explicația

Traian Băsescu a fost la Cluj, dar nu s-a întâlnit cu Boc. Care a fost explicația
| Foto: Diana Cîmpean

Fostul președinte Traian Băsescu s-a aflat duminică la Cluj, într-o întâlnire cu susținătorii PMP, însă nu s-a întâlnit cu primarul Clujului, Emil Boc, "pentru a nu crea suspiciuni".

"E prima dată când vin în Cluj şi nu îl deranjez pe domnul Boc, exact pentru a nu crea suspiciuni faţă de el, (...) că ar vota cu noi sau că își îndeamnă electoratul să voteze cu noi ", a declarat Traian Băsescu, într-o conferință de presă.

Totodată, preşedintele de onoare al Partidului Mișcarea Populară și cel care deschide lista partidului pentru alegerile europarlamentare a adăugat că ia în calcul posibilitatea ca Emil Boc să fie candidat comun al PNL şi al PMP, pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca.

"Sunt unul dintre politicienii care spun că avem antidot la faptul că primarii sunt aleşi într-un singur tur. Argument: să faci alianţe din primul tur cu cel mai bine plasat. Este ca şi cum ar fi alegeri în două tururi. Partidele de Opoziţie trebuie să stabilească cine este cel mai bine plasat dintre posibilii candidaţi şi pe acela să îl susţină; numai aşa poate fi dat jos PSD din hegemonia pe care o are pe primării. Deci, nu exclud posibilitatea ca Boc să fie candidat cel puţin pentru PNL şi PMP", a transmis Traian Băsescu.

Fostul președinte a încheiat conferința spunând că "cel mai fain oraș din România este Clujul" și că, alături de Brașov, acesta are cea mai bună calitate a vieții.

Loading...
Comenteaza