Trei “tenori” pentru USL: Marga, Rus şi Dâncu

Trei “tenori” pentru USL: Marga, Rus şi Dâncu
Cei trei profesori şi politicieni au ţinut un curs de politică, ideologie şi gestionarea carierei în faţa tinerilor social-democraţi şi liberali clujeni.

Prima acţiune comună a PSD şi PNL la Cluj a avut o distribuţie de gală: Andrei Marga, Ioan Rus şi Vasile Dâncu. Cei trei seniori au purtat un dialog cu membrii organizaţiilor de tineret ale celor două partide. Dâncu a vorbit despre "moftul" ideologiei, Marga, despre "democraţia prin mituire", în vreme ce Rus a cerut candidaţi unici ai USL în tot judeţul.

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai a făcut o radiografie necruţătoare actualei guvernări. "România traversează cea mai gravă criză din istoria modernă, şi nu e criza mondială, să fim clari, e o criză internă, o criză administrativă, o criză de motivaţie, o criză economică", a afirmat Marga. În opinia sa, în România funcţionează o democraţie malformată. "Avem o democraţie numerică, în care contează câteva voturi în plus în parlament sau un vot în plus la Curtea Constituţională. Apoi, avem o democraţie prin mituire: sunt cumpăraţi parlamentari să treacă dintr-o parte în alta", a explicat Marga.

În opinia sa, în categoria "democraţiei de mituire" se înscriu şi SRL-urile care căpuşează universităţile. Marga a făcut o paralelă între regimul Băsescu şi politica fostului lider al Italiei fasciste. "Mussolini avea boală pe educaţie şi a desfiinţat şcoli - e drept, mult mai puţine decât ăştia - şi a pensionat mai repede o mulţime de profesori. Ca şi Băsescu, Mussolini avea boală pe parlamentul bicameral şi a desfiinţat a doua Cameră. De asemenea, avea boală pe deficitul bugetar şi a tăiat salariile - e drept, nu cu 25%, doar cu 10%. Şi lui Mussolini "i s-a pus pata" pe câteva persoane, de la social-democraţi, altfel oameni foarte onorabili, despre care spunea tot felul de banalităţi, că-s mincinoşi, că fură, fără să aducă vreo dovadă. Erau «mogulii» lui. La fel ca Mussolini şi ăştia fac legi numai cu negaţii, cu limitări de drepturi, uzurpări legislative, cum sunt Legea pensiilor, Legea educaţiei, Codul Muncii", a afirmat Marga.

Sociologul Dâncu a vorbit despre "luxul de a avea ideologii" şi a apreciat că România a devenit o "societate a neîncrederii generalizate". "88% dintre români au încredere în familie şi doar 6%, în ceilalţi oameni. Fără încredere în cei de lângă noi nu putem crea valori comune", a apreciat Dâncu. El a mai afirmat că în ţara noastră există "o lipsă de încredere în instituţii unică în istoria omenirii". El a militat pentru construirea unui proiect al USL. "Patriciu a avut dreptate, nu există social-liberalism, acesta nu se naşte prin decret, trebuie construit un proiect de societate. (...) Dincolo de mofturile noastre de stânga sau de dreapta, trebuie un proiect, pentru că nu se mai poate. Să câştigăm alegerile nu ajunge, să nu ne imaginăm că după ce vom doborî PDL-ul se va schimba ceva. Asta durează, nu se va schimba nimic, pentru că n-avem un proiect acum", a avertizat Dâncu.

El a spus că trebuie să scoatem din vocabular formula "reforma făcută de contabili". "Contabilii nu pot face reformă. Banii nu sunt totul, trebuie idei, trebuie ingeniozitate", a precizat Dâncu. În acelaşi timp, el şi-a clamat dreptul de a decide singur când şi cât se va implica în sprijinirea USL. "Am avut o mare dezamăgire când, după ce m-am luptat cu cei care consideram eu că trebuiau îndepărtaţi din partid, unii l-au plimbat pe Vanghelie prin Cluj şi l-au urcat pe aceeaşi scenă cu mine. După 10 ani în politică îmi aleg singur partenerii, nu-mi mai spune nimeni: «Ieşi şi muşcă». Ştiu eu când să ies să muşc şi nu accept să se mai ascundă în spatele meu toţi golanii", a anunţat Dâncu.

"Eu îi spun întotdeauna lui Vasile (Dâncu - n. red.) că el predă cursul şi eu fac orele de laborator", a spus Rus, care, pragmatic, a explicat că alianţa PSD-ACD are o singură şansă: renunţarea la orgolii şi interese de partid. "Am fost unul dintre promotorii alianţei cu PDL, şi la sfârşitul zilei golanii din PSD şi golanii din PDL nu s-au subordonat intereselor naţionale, şi-au urmărit doar interesele de gaşcă. (...) În Germania, SPD-ul şi UCD-ul s-au subordonat interesului naţional, au lăsat interesele de partid în afara programului de lucru şi au scos Germania din criză", a spus Rus.

El a calificat alianţa PSD-PDL printre proiectele sale eşuate, categorie în care l-a inclus şi pe Mircea Geoană. El a spus că în Cluj USL trebuie să meargă cu candidaţi unici la toate primăriile. "Trebuie renunţat la orice orgoliu şi pus să candideze cel mai bun, indiferent al cui este. În urban nici nu se discută de candidaţi separaţi, iar în judeţ putem accepta maxim trei-patru comune în litigiu. Obligatoriu, la Cluj-Napoca trebuie împărţite între noi candidaturile la funcţiile de primar şi preşedinte al consiliului judeţean. Trebuie să eliminăm toate asperităţile dintre noi şi putem bate PDL pe toate fronturile", a conchis Rus.

 

 

Loading...
Comenteaza