Uioreanu: Băsescu e iresponsabil

Uioreanu: Băsescu e iresponsabil
Preşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, îl acuză pe primarul Traian Băsescu de iresponsabilitate, după declaraţiile acestuia de aseară.

"Traian Băsescu este iresponsabil când declară că suntem cu un picior cu groapă, deoarece se presupune că, în calitatea pe care o are, deține adevărul absolut", spune Uioreanu. "Prin urmare, ceea ce susține șeful statului poate fi interpretat de oamenii de afaceri, de agențiile de rating și, în final, pot face un imens rău României în plan economico-financiar. La fel de iresponsabil s-a dovedit domnul președinte și când a afirmat că nimeni nu-i poate lua dreptul de a numi premierul, recunoscând, astfel, că aplicarea Constituției este opțională pentru domnia sa".

În plus, Uioreanu adaugă că Băsescu a fost "lipsit de tact" când a afirmat că nu crede că proiectul USL de Constituţie va fi aprobat de Curtea Constituțională.

"Ca un cetățean naiv, cu respect pentru lege și instituțiile statului, care crede și în independența justiției, inclusiv a CCR, vreau să cred că trăim într-un stat de drept, unde președintele statului este arbitru, nu factor dictator în ce privește deciziile unui organism important în funcționarea democrației. Nu vreau să cred că deciziile CCR sunt dictate și acum de președintele României, nu accept ideea de dictatură. Iar dacă, prin reducere la absurd, judecătorii CCR mai acceptă asemenea ordine, înseamnă că Traian Băsescu a avut dreptate când a spus că statul de drept este în pericol, doar că a indicat greșit cauza...
Cât despre izolarea României, îl rog pe domul președinte să nu confunde starea domniei sale cu cea a țării. Românii, cetățenii simpli ai acestei țări, sunt primiți în țările Uniunii Europene, și nu numai. Doar domnia sa este singur în palatul de cleștar pe care și l-a croit și construit singur, departe de popor, departe de cancelariile străine", a mai spus Uioreanu.

 

Vezi aici declaraţiile preşedintelui

Loading...
Etichete
Comenteaza