Un clujean va conduce instanţa supremă a PNL

Un clujean va conduce instanţa supremă a PNL
Înafară de preşedintele partidului, congresul PNL a ales sâmbătă şi preşedintele Curţii de Arbitraj a formaţiunii politice.

Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, este de sâmbătă noul preşedinte al Curţii de Arbitraj a PNL. Buda a obţinut 1.948 de voturi, pe când principalul său contracandidat Ioan Cupşa a obţinut 1.768 de voturi. 

Curtea de Arbitraj a PNL este instanţa supremă a partidului, iar atribuţia principală a acestui for este respectarea statutului partidului şi soluţionarea contestaţiilor la sancţiunile disciplinare care se aplică în interiorul formaţiunii politice. 

Organizaţia judeţeană a PNL Cluj mai are alţi doi candidaţi care vor încerca la Consiliul Naţional de duminică alte două funcţii de conducere în partid: Alin Tişe va concura pentru una din cele patru poziţii de prim-vicepreşedinte şi Adrian Oros care va încerca să obţină un post de vicepreşedinte la nivel naţional. 

Loading...
Comenteaza