Viorica Dăncilă, vizită la Cotroceni

Viorica Dăncilă, vizită la Cotroceni

Premierul Viorica Dăncilă a avut o întâlnire, joi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul discuţiilor despre remanierea guvernamentală.

Întâlnirea are loc la o zi după ce premierul a transmis președintelui lista cu cei patru miniștri nominalizați, iar președintele Klaus Iohannis i-a cerut demiterea imediată a miniştrilor Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, potrivit Agerpres.

"Nu trebuie să trecem cu vederea problemele grave care au apărut în timpul votării. Probleme grave în organizarea acestor două tururi de scrutin, fiindcă am avut două alegeri, și europarlamentare, și referendum. Avem probleme, am avut probleme și în țară. Foarte mulți români s-au arătat revoltați că au trebuit să stea la coadă și în țară. Unii au reclamat că au fost mult prea puține ștampile de vot, alții au reclamat că au fost mult prea puține cabine de vot și așa mai departe. Deci, se vede că întreaga organizare a fost gândită pentru inhibarea votului și nu pentru încurajarea votului", a afirmat președintele.

"După atâtea probleme, este evident că trebuie să existe și urmări politice. Cei care nu au organizat corespunzător sau chiar au organizat intenționat prost aceste alegeri, trebuie să plătească cu funcția. Atenție, vorbesc de urmarea politică. Că ulterior se găsesc și alte probleme, este o chestiune pe care o vom discuta după ce există prima analiză. Așadar, fiindcă nu au știut să își dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe și a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat!", a mai spus Klaus Iohannis.

Loading...
Comenteaza