Ciocnitul ouălor de Paşte. Ce simbolizează și care sunt regulile

Ciocnitul ouălor de Paşte. Ce simbolizează și care sunt regulile

Una dintre tradițiile de Paște este ciocnitul ouălor vopsite în Joia Mare, însă acestea se ciocnesc dupa anumite reguli.

Oul de Paști îl simboliează pe Iisus în mormânt. Coaja oului reprezintă piatra mormântului din care Iisus a ieșit la Înviere, iar ciocnirea ouălor are ca semnificație deschiderea Sfântului Mormânt și Învierea. De asemenea, culoarea roșie cu care vopsesc creștinii ouăle de Paști, reprezintă sângele lui Isus scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.

Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinității primordiale și se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de partener, în timp ce rostește cunoscuta formulă “Hristos a înviat”, la care se răspunde “Adevărat a înviat”.

Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă, precizează crestinortodox.ro.

Ouăle, vopsite în Joia Mare, se ciocnesc dupa anumite reguli de Paşte. Oul are trei părţi: varful (care se numeşte cap), partea opusă (dos) şi feţele laterale (coaste). În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos.

Țăranii noștri au obiceiul că, în dimineața din duminica Paștelui, să-și spele fața cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roșu, având credința că astfel vor fi tot anul frumoși și sănătoși ca un ou roșu. După consumarea ouălelor, cojile roșii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel că pământul va da rod bun.

În tradiția populară de la noi, oul roșu de Paști ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor.

Loading...
Comenteaza