Patriarhului Daniel avertizează: "Dacă continuăm cu avorturile vom pieri ca popor"

Patriarhului Daniel avertizează: "Dacă continuăm cu avorturile vom pieri ca popor"
| Foto: realitatea.net

În predica ţinută în ziua Bunei Vestiri, Patriarhul Daniel a afirmat că dacă populaţia va continua cu avorturile "vom pieri ca popor".

„Dacă noi, poporul român, continuăm cu avorturile, câteva milioane până acum din 1960, vom pieri ca popor. Ne aflăm în declin demografic”, a spus Patriarhul în predica susţinută, luni, de sărbătoarea Bunei Vestiri.

Potrivit basilica.ro, în predica rostită în timpul slujbei, Patriarhul a vorbit şi despre Marşul pentru Viaţă, care „a devenit foarte popular”, organizat anual în ultimii ani în luna martie.

„Sâmbăta trecută ne-am bucurat când am văzut Marşul pentru Viaţă. Majoritatea celor care participă la această manifestare în favoarea vieţii şi în favoarea mamelor însărcinate sunt tineri, dar sunt şi oameni în vârstă. Marşul pentru Viaţă are în primul rând un aspect spiritual, întrucât avortul în limbajul bisericesc canonic se numeşte pruncucidere, dar are şi un aspect social şi anume, faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii”, a mai spus Patriarhul.

Loading...
Comenteaza