“Casa Părinţilor”. Cazare gratuită pentru părinţii care au copiii internaţi la Institutul Oncologic din Cluj

“Casa Părinţilor”. Cazare gratuită pentru părinţii care au copiii internaţi la Institutul Oncologic din Cluj

În cadrul ședinței de Consiliu Local, din data de 8 mai 2019, a fost aprobat parteneriatul dintre Municipiul Cluj-Napoca (prin Direcția de Asistență Socială și Medicală), Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ioan Chiricuță” și Asociația Umanitară „Alexandru Damian”, pentru construirea, organizarea și funcționarea programului social „Casa Părinților”.

Acest parteneriat presupune sprijinirea părinților ai căror copii se află sub tratament oncologic, pentru ca aceștia să poată fi alături de copii pe durata procedurilor. Părinții vor avea la dispoziție camere cu băi proprii, bucătărie, spațiu de joacă, bibliotecă, internet, cameră pentru spălat, uscat haine și alte spații comune și dotări necesare pentru asigurarea unor condiții cât mai aproape de nevoile lor.

Cazarea va fi gratuită, iar Primăria va asigura totodată contravaloarea consumului de utilități. Imobilul va avea o suprafață de 680 mp și va fi situat pe strada Republicii, în apropierea Institutului Oncologic.

Loading...
Comenteaza