Centru dedicat pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale, inaugurat la Cluj

Centru dedicat pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale, inaugurat la Cluj
Centru dedicat pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale (CDPBII) din Cluj-Napoca este al doilea astfel de centru de excelență din România, după cel deschis la București. Face parte din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”.

CDPBII Cluj-Napoca dispune de cea mai bună aparatură și tehnică endoscopică, imagistică și chirurgicală și de echipe multidisciplinare formate din gastroenterolog, anatomopatolog, chirurg, imagist, psiholog, pediatru, farmacist, asistente specializate, dietetician.

„Bolile inflamatorii intestinale sunt afecțiuni incurabile și dizabilitante, care schimbă pentru totdeauna viața pacientului, sub toate aspectele ei profesional, social, familial. De multe ori, aceste afecțiuni sunt diagnosticate într-un stadiu avansat, iar pacienții nu beneficiază de tratamentul adecvat. Prin formarea și acreditarea unor astfel de centre de excelență și prin echipele multidisciplinare create, pacientul este tratat individual, iar boala este abordată sub toate aspectele și cu toate implicațiile ei. Chiar dacă trăiește cu boala toată viața și trebuie să urmeze tratamentul permanent, pacientul cu BII nu mai este o povară pentru cei din jur și pentru sistemul de sănătate, nu mai este nevoit să stea o perioadă foarte lungă în spital, se poate îngriji singur și se poate reîntoarce la profesia sa. Altfel spus, pacientul cu BII poate trăi normal", a declarat Mircea Diculescu, Președintele în exercițiu al RCCC.

În România, aproximativ 15.000 de pacienți sunt diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică, dintre care peste 2.500 sunt cuprinși în Registrele Naționale IBD Prospect și EPIROM. În prezent, atât pacienții cu boli inflamatorii intestinale, cât și medicii acestora se confruntă cu provocări majore precum inconsistența în aplicarea protocoalelor de diagnostic și tratament, diagnosticul tardiv și referarea cu întârziere către centrele specializate sau absența facilităților destinate tratamentului complex al bolii (co-morbidități, condiții asociate - denutriție, depresie, anxietate, anemie, boală osoasă, complicații oftalmologice, articulare, dermatologice etc).

Loading...
Comenteaza