Clădire nouă pentru spitalul de psihiatrie din Borșa

Clădire nouă pentru spitalul de psihiatrie din Borșa

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care urmează a fi dezbătut în cadrul proximei ședințe și care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici în vederea construirii unei noi clădiri a Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean.

Clădirea Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa va avea un regim de înălțime P+2E, cu o suprafață construită de 1.102,15 mp. Suprafața desfășurată va fi de 2.881,75 mp,  iar cea utilă de 2.355 mp și va dispune de 120 de paturi pentru spitalizarea de lungă durată a pacienților cu afecțiuni psihice cronice.

Astfel, lucrările propuse vizează demolarea corpurilor de clădire existente pe zona unde urmează să se amplaseze noua construcție, realizarea unei clădiri noi pe amplasamentul eliberat, extinderea rețelelor din incintă pentru a asigura echiparea edilitară a noii clădiri și amenajarea zonei exterioare din jurul clădirii.

De asemenea, se vor derula și lucrări constând în realizarea unor alei de acces auto și pietonal la noul obiectiv, sistematizarea terenului din jurul clădirii, precum și construirea unui rezervor de apă subteran care va asigura rezerva de apă potabilă și pentru stingerea incendiilor, conform normativelor în vigoare.

Având o valoare de 20.866.092,43 lei, T.V.A. inclus, investiția va fi finanțată atât din fonduri provenite de la bugetul Consiliului Județean Cluj cât și din veniturile proprii ale spitalului și va avea o durată de execuție de trei ani.

Loading...
Comenteaza