De ce nu vor părinţii clujeni să-şi vaccineze copiii VIDEO

De ce nu vor părinţii clujeni să-şi vaccineze copiii VIDEO
În plină eră a informaţiei şi a internetului, riscăm să ne trezim în faţa unor epidemii specifice secolului trecut. Avertismentul este dur şi vine din partea medicilor care spun că, în ultimul timp, tot mai mulţi părinţi refuză să îşi vaccineze copiii împotriva unor boli precum poliomielita sau rujeola, care făceau ravagii în secolul trecut.

În România, vaccinurile obligatorii pentru copii sunt gratuite. Acum, însă, din cauza discuţiilor virtuale purtate pe forumuri, tot mai mulţi părinţi refuză să îşi mai vaccineze copiii. Chiar dacă e vorba de cele obligatorii. Medicul de familie Ioan Mureşan explică în materialul video de ce părinţii nu vin să-şi vaccineze copiii. 

Într-o astfel de situaţie, riscăm să reînviem epidemii deja uitate, care pot provoca decesul a mii de copii, avertizează specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică. Directorul adjunct  al DSP Cluj, Mihai Moisescu, explică riscurile, în materialul video

Cu toate avertismentele, părinţii sunt reticenţi atunci când vine vorba de vaccinuri.

Îngrijorarea medicilor este cu atât mai mare cu cât în Siria a fost depistată recent prezenţa virusului care provoacă poliomielita. Acesta ar putea fi adus în Europa odată cu valul de imigranţi, alungaţi de războiul civil.

Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: Călin Fedeleş

 

Loading...
Comenteaza