Fosta şefă a Agenției de Transplant, clujeanca Anca Baculea, plângere la DIICOT

Fosta şefă a Agenției de Transplant, clujeanca Anca Baculea, plângere la DIICOT

Datele din Registrul Național de Transplant - care, potrivit legii, asigură monitorizarea permanentă a activității de transplant în România - ar fi ajuns să fie controlate complet din afara Agenției de Transplant, prin intermediul unei firme IT apropiate de Victor Zota, fost director al ANT în perioada 2006-2009, condamnat cu suspendare în 2014 în primul dosar de trafic de ovule umane din România.

Acuzația apare într-o plângere depusă în septembrie anul trecut la DIICOT de clujeanca Anca Baculea Mureșan, care a fost directorul ANT până săptămâna trecută, iar documentul a fost obținut de HotNews.ro. În plus, Zota a fost, mulți ani, "coordonator național de transplant", o funcție despre care Vlad Voiculescu spunea, în timpul mandatului său de ministru al Sănătății, că nu există din punct de vedere legal. Zota a fost îndepărtat din această funcție de actualul ministru, Sorina Pintea, la începutul anului.

Pintea a confirmat că neregulile reclamate de Anca Baculea Mureșan la DIICOT în legătură cu firma Online Services au fost constatate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății, în urma controlului efectuat în vara anului trecut. "Ce s-a trimis la DIICOT este ca efect al controlului Corpului de Control. Urmare a raportului Corpului de Control s-a făcut această plângere", a declarat ministrul Sănătății.

Citeşte articolul integral AICI! 

Articolul despre plângerea la DIICOT, postat pe pagina de Facebook a Agenției de Transplant

Articolul privind plângerea depusă la DIICOT, în septembrie anul trecut, de Anca Baculea Mureșan, care a fost directorul ANT până săptămâna trecută, publicat de HotNews.ro, a fost preluat pe pagina de Facebook a Agenției de Transplant, însoţit de următorul mesaj:

"În ciuda eforturilor neobosite, cu totul speciale şi în întregime dedicate construirii pe temelii trainice a ANT, binelui public şi vieţii pacienţilor români, în data de 5 martie 2019, Ministerul Sănătăţii a decis schimbarea conducerii Agenţiei Naţionale de Transplant. Nu voi comenta aici această decizie, o voi face pe pagina personală şi pe grupurile de medici şi pacienţi.

Spun doar că Statul Român, cu puţinele lui părţi bune care i-au mai rămas, să nu se predea. România poate, nu trebuie să se predea. Este momentul ca ANT să treacă în subordinea Guvernului sau a Parlamentului, pentru că transplantul este o activitate complexă care trece cu mult dincolo de competenţele şi abilităţile unui minister al sănătăţii.

Este momentul unei legislaţii europene a transplantului şi a unui control strict al activităţii, dublat de o transparenţă reală. Am trăit şi muncit, împreună cu o echipă adesea fără nume şi fără chip - dar dedicată total misiunii ei, în acord cu un vis şi cu o speranţă: toţi pacienţii au drepturi egale şi că fiecare viaţă merită preţuită real, profund, definitiv. Un vis risipit, o speranţă năruită, în final. Dar ce am fi fără speranţe şi fără visuri? Nimic.

Aceasta este ultima postare. Această pagina se va închide. Chiar dacă noi credem că înca România poate şi meritî!

Dr. Anca Baculea

Baculea, înlocuită la şedia ANT de medicul Zamfir, supraviețuitor al accidentului aviatic din Apuseni

Medicul chirurg Radu Zamfir este noul director al Agenției Naționale de Transplant (ANT), el fiind numit în funcție, în 5 martie 2019, printr-un ordin al ministrului Sănătății, Sorina Pintea. 

"Începand cu data de 5 martie 2019, Radu Zamfir, medic primar chirurgie generală şi cercetător ştiinţific, a fost numit prin Ordin al ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, în funcţia de director executiv la Agenţia Naţională de Transplant (ANT). Cu aceeaşi dată, a fost semnat Ordinul de ministru prin care încetează detaşarea doamnei  Anca Mureşan de la Institutul Regional de Gastroenterologie – Hepatologie “Prof.dr. Octavian Fodor” Cluj în funcţia de director executive la ANT", se arată într-un comunicat remis presei. 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat decizia numirii lui Radu Zamfir ca director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), în locul Ancăi Mureşan: "Am considerat că este necesar să facem aceste schimbări. Lucrurile nu au mers în direcţia în care eu, personal, şi strategia Ministerului Sănătăţii o cerem", a arătat ministrul într-o declaraţie acordată presei.

Amintim că, medicul Alexandra Anca Mureşan (căsătorită Baculea) a fost numit de către ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), la data de 4 iulie 2018.  Anca Baculea este medic primar în chirurgie generală din 2013. Până în iulie 2018 şi-a desfăşurat activitatea la Institutul Regional de Gatroenterologie şi Hepatologie "prof. dr Octavian Fodor" din Cluj-Napoca.

Loading...
Comenteaza