Update Încă o adolescentă suspectă de meningită. Fata internată în stare gravă la spital a decedat

Încă o adolescentă suspectă de meningită. Fata internată în stare gravă la spital a decedat

Acesta ar fi al treilea caz de meningită înregistrat, în România, în ultima săptămână. Joi, o elevă a unui liceu din Capitală, confirmată cu meningită, a murit.

UPDATE: Fata în vârstă de 15 ani din Vaslui suspectă de meningită meningococică a decedat marți.

"A fost unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am întâlnit în ultimii ani. Din nefericire, în urmă cu o oră, s-a pierdut, din cauza unei infecţii foarte grave, devastatoare, cu şoc septic şi disfuncţie multiplă de organ, care nu a putut fi stăpânită prin antibioterapia pe care i-am administrat-o şi tot ce a însemnat suport de terapie intensivă", a afirmat Carmen Dorobăţ, directorul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, la care a fost adusă, marți dimineața, adolescenta.

_______________________________________

O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost trimisă, marţi, în stare gravă la un spital din judeţul Iaşi, fiind suspectă de meningită meningococică.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fata, care provine dintr-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, a fost adusă la spital în cursul zilei de luni, fiind internată cu suspiciune de colică renală. În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, dar peste noapte starea sa s-a agravat. Fata a fost trimisă la Iaşi, intubată, cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă care s-a defectat pe drum, ea fiind preluată de o autospecială din Iaşi.

"Am fost anunţaţi de reprezentanţii spitalului cu privire la acest caz. Am raportat situaţia la Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi. Am început propria anchetă epidemiologică şi urmează să aşteptăm rezultatele analizelor", a declarat, pentru Agerpres, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada.

Două adolescente care au fost internate în acelaşi salon cu pacienta suspectă de meningită primesc tratament profilactic, de asemenea, fiind luate măsuri pentru dezinfectarea salonului. 

Luni, un alt caz de meningită a fost înregistrat în Botoșani, la o tânără de 18 ani. VEZI Încă un caz de meningită. Ce spune ministrul Sănătății despre vaccinare

Loading...
Comenteaza