Încă un pas pentru Spitalul Regional din Cluj, în ședința de luni a Guvernului

Încă un pas pentru Spitalul Regional din Cluj, în ședința de luni a Guvernului
| Foto: Arhiva

Guvernul României se pregătește să aprobe indicatorii tehnico economici pentru spitalul Regional de Urgență Cluj în ședința de luni, 9 septembrie 2019, programată la ora 16.00.

"Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Spital Regional de Urgență Cluj”, prevăzuți în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Obiectivul de investiții se va realiza din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii", se arată în proiectul de hotărâre publicat pe site-ul Guvernului. 

Studiul de fezabilitate pentru construirea Spitalului Regional din Cluj a fost aprobat, în 9 august 2019, de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe. SRU Cluj va fi construit în comuna Floreşti, judeţul Cluj, pe un teren intravilan aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii și va avea 849 de paturi.

Valoarea investiţiei este de aproximativ 500 milioane euro. Urmează ca în luna octombrie 2019 să fie depusă cererea de finanțare şi pentru acest spital la Comisia Europeană. 

Loading...
Comenteaza