Ministrul Sănătăţii: Nu putem oferi sporuri mai mari de 30%

Ministrul Sănătăţii: Nu putem oferi sporuri mai mari de 30%

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că sporurile în sănătate nu pot fi mai mari de 30% din nivelul salariilor, aşa cum cer sindicaliştii de la Sanitas.

„Ca ministru al Sănătăţii pot să vă asigur că sunt conştientă că avem nevoie de medici în ţară, pentru a putea asigura un act medical de calitate. Salariile medicilor au crescut de la 1 martie, la fel şi veniturile nete. Există discuţii şi nemulţumiri legate de modul de aplicare a sporurilor. Am avut şi vom continua discuţii cu reprezenanţii Sanitas, chiar marţi vom avea o nouă întâlnire", a declarat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a menţionat faptul că a avut o discuţie cu ministrul Finanţelor şi s-a stabilit că sporurile din sănătate nu pot depăşi plafonul de 30% din nivelul de salarizare.

„Am avut discuţii şi cu ministrul Finanţelor pe această temă şi trebuie să înţelegem că statul nu poate oferi un nivel mai mare de 30 al sporurilor din sănătate. Dar să nu uităm că se pot acorda sporuri şi din veniturile proprii ale spitalelor, ceea ce poae fi realizat printr-un management performant al spitalelor", a declarat Sorina Pintea.

Potrivit ministrului, în ceea ce priveşte veniturile proprii ale spitalelor, din care se pot acorda sporuri, acestea pot provenii din serivicii la cerere, plătite, cum sunt cele de laborator, de radiologie, sau consultaţii în ambulatoriu. De asemena, ministrul a dat exemple de salarii care au crescut de la 1 martie 2018.

„Am să vă dau exemple de sume nete, inclusiv cu sporurile. Un medic primar, pe o unitate de medicină internă, care beneficiază de un spor de 15%, în decembrie 2017 câştiga 7.650 de lei, iar în martie 2018, 12.481 de lei. Un medic primar de anatomie patologică avea în decembrie 2017 salariu de 13.249 de lei, iar în martie 2018 de 14.891 de lei. Un asistent medical principal de medicină internă, în decembrie avea 3.111 lei, iar în martie 3,919 lei", a declarat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a declarat că sunt şi salarii nete care au scăzut, cum sunt cele ale asistenţilor medicali principali de anatomie patologie, care în decembrie 2017 încasau 9.424 de lei , iar în martie salariu a fost de 8.614 lei.

Prim vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope, a declarat, luni, că în cazul în care se va declanşa o grevă generală, sistemul medical va fi blocat. Federaţia a decis, luni, în Consiliul Naţional, organizarea mai multor pichete precum şi a unui miting de amploare pe 25 aprilie.

„În cazul în care se va ajunge la grevă generală, o treime din personalul medical va asigura asistenţa şi se vor acorda îngrijiri doar categoriilor de pacienţi care au nevoie urgentă de asistenţă. Practic, s-ar bloca sistemul, dar sper că nu vom ajunge la greva generală. Suntem în ceasul al 12-lea şi toată lumea din sănătate este nemulţumită", a declarat, luni, Iulian Pope, prim vicepreşedinte Sanitas.

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis, luni, ca sindicalişitii din sănătate să organizeze pichete în Bucureşti, pe 20, 22, 27 şi 29 martie, precum şi un miting cu 20.000 de persoane pe 25 aprilie.

De asemenea, sindicaliştii au în vedere o grevă generală după data de 25 aprilie.

„Nemulţumirile noastre sunt legate de acel prag de 30%, care este groaznic şi nu ajută cu nimic faptul că ţin în continuare de el. Niciodată nu vom accepta anexa 10, care prespune aceleaşi sporuri pentru angajaţii care nu lucrează în condiţii periculoase, dar şi pentru angajaţii care lucrează în leprozerii, secţii de TBC, din sălile de operaţii sau ATI", a declarat, luni, preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu.

Loading...
Comenteaza