Ministrul Sănătăţii recunoaşte că sunt probleme în infrastructura multor spitale

Ministrul Sănătăţii recunoaşte că sunt probleme în infrastructura multor spitale
Vlad Voiculescu spune că este necesar ca autorităţile publice să se implice în problema infrastructurii spitalelor.

"Există autorităţi publice locale, precum Consiliul Judeţean Călăraşi, care a luat măsuri pentru a aduce medici tineri în spitalele din zonă, pentru a le suplimenta veniturile. Vor să investească în spitalele de acolo şi îi vom ajuta şi noi de la minister. Sunt foarte mari probleme cu infrastructura spitalicească în multe judeţe. Investiţiile nu pot fi făcute doar de Ministerul Sănătăţii. Este nevoie implicarea autorităţilor locale. Spitalul de Arşi va aparţine de spitalele care ţin de Ministerul Sănătăţii însă clădirea aparţine Primăriei Sectorului 1. Situaţia asta nu ajută spitalele. Floreasca este un alt exemplu", a declarat la Realitatea Tv Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a precizat că una dintre problemele sistemului este faptul că sunt tot mai puţini medici. "Peste 20.000 de medici au părăsit ţara. România a investit în ei. Avem timp să creştem plata gărzilor, salariile medicilor, să mai reparăm câteva lucruri", a spus Vlad Voiculescu. Voiculescu susţine că una dintre ele ar fi un "plan de investiţii, împreună cu Ministerul Finanţelor, care să pună lucrurile pe o traiectori clară în următorii ani".

Referindu-se la "planul" pe care îl are în vedere, ministrul a spus că "Vin alte proiecte de investiţii, un nou Spital de Arşi , un spital de copii, o nouă cladire a Spitalului C.C. Iliescu. Nu va fi niciun fel de privatizare a sistemului public de sănătate şi nici pentru spitale. Poate parteneriat public privat. Avem mai multe scenarii in vedere", a mai spus ministrul.În ceea ce priveşte infecţiile intraspitaliceşti, ministrul a explicat că nu sunt un fenomen nou, fiind de părere că "sistemul de sănătate s-a deteriorat treptat".

"Este esenţial ca spitalele în care investim să aiba un laborator propriu. Cele fără laborator au servicii externalizate. Este vorba despre un program pilot. Raportarea se face acum lunar către DSP şi de acolo către Institutul Naţional de Sănătate Publică. Avem în vedere schimbarea contractului de management. Infecţiile nosocomiale nu sunt un fenomen nou. Cred că sistemul de sănătate nu s-a deteriorat brusc, ci treptat. Au venit aşteptări din ce în ce mai mari ale societăţii. Muşamalizarea nu mai este acceptată", a declarat Voiculescu, relatează mediafax.ro.

 

Loading...
Comenteaza