Organele prelevate de la un tânăr de 21 de ani, aflat în moarte cerebrală, au salvat 5 vieţi. Şi la Cluj

Organele prelevate de la un tânăr de 21 de ani, aflat în moarte cerebrală, au salvat 5 vieţi. Şi la Cluj

5 oameni au beneficiat de transplant după ce familia unui tânăr vârstă de 21 ani aflat în moarte cerebrală în urma unui  traumatism cranio-cerebral, care era internat la Spitalul Județean din Baia Mare, și-a dat acordul pentru prelevarea organelor, anunță Agenția Națională de Transplant.

Organele tânărului au fost prelevate în cursul zilei de marți, 30 octombrie 2018. 

"În urma acestui demers, un număr de 5 persoane au beneficiat de transplant de organe:  pulmonar, renal (2 persoane), de cord și hepatic. Transplanturile au fost realizate în unități sanitare specializate din București, Cluj-Napoca și Târgu Mureș", anunță Ministerul Sănătății. 

România a reînceput să facă paşi importanţi în acest domeniu. Este a 45-a prelevare de organe de anul acesta. Este în continuare prea puţin, dar am încredere că odată cu reorganizarea ANT şi adoptarea legii transplantului care a fost finalizată şi se află acum în proces de verificare din punct de vedere al tehnicii legislative, lucrurile se vor mişca mai repede. Şi procedurile pentru acreditarea centrelor de transplant vor fi actualizate. De asemenea, pe transplant pulmonar vom începe o colaborare cu Ungaria, care în 17 octombrie ne-a transmis acceptul pentru ca 10 pacienţi să beneficieze de transplant pulmonar în perioada următoare. Am trimis şi o solicitare către Eurotransplant pentru iniţierea unor discuţii deoarece vrem să aderăm la acest organism internaţional. 

Loading...
Etichete
Comenteaza