Personalul medico-sanitar, expus la acte de violenţă. "Am păţit să fiu vânătă, lovită, muşcată, scuipată - nu mă apară nimeni"

Personalul medico-sanitar, expus la acte de violenţă.
Personalul medical din Cluj se confruntă în ultimii ani cu o creştere a situaţiilor conflictuale care conduc la acte de violenţă, iar medicii sau asistentele au păţit, nu de puţine ori, să le fie adresate cuvinte jignitoare sau chiar să primească lovituri. În ciuda faptului că sunt raportate, cazurile de agresiune rămân deseori fără o soluţionare.

Studii recente au arătat că aproximativ 85% din personalul medical chestionat este agresat verbal la locul de muncă, în timp ce aproximativ 10% dintre aceştia mărturisesc că sunt agresaţi fizic. Însă din cauza unor lacune legislative, spun ei, foarte puţini sunt cei care depun plângeri.

Cei care apară drepturile angajaţilor din sănătate au conceput o campanie care are ca scop protejarea cadrelor medicale la locul de muncă, campanie intitulată, sugestiv, "Nu agresaţi cadrele medicale". Marţi, la Cluj, angajaţi din sistemul sanitar, alături de manageri ai spitalelor clujene, dar şi de reprezentanţi ai autorităţilor statului au dezbătut situaţiile conflictuale care pot să apară în relaţia medic-pacient şi modul în care acestea pot să degenereze.

Atât la nivelul municipiului Cluj-Napoca sau a judeţului Cluj, cât şi la nivel naţional, asistentele, infirmierele sau medicii spun că incidenţa cazurilor de violenţă este mai mare în ultimii ani. „Odată cu mediatizarea acestei campanii şi chiar înainte de lansarea ei am constatat că la nivelul judeţului Cluj agresiunea verbală sau chiar fizică asupra personalului medico-sanitar a început să devină din ce în ce mai frecventă în ultimii doi, trei ani. Am avut agresarea prin înjunghiere a unui brancardier, am avut un caz în care un asistent al secţiei de psihiatrie aproape a fost desfigurat de un bolnav...", a precizat Ştefan Roman, preşedintele Sanitas Cluj.

Conform legilor în vigoare, angajatul poate depune plângerea şi poate deschide o acţiune în instanţă doar în nume personal, iar conducerea instituţiei nu are cum să îl susţină. "Personalul agresat raportează către conducerea unităţilor sanitare, aceste raportări se opresc acolo, fără nicio finalitate; pe de altă parte, legislaţia actuală îngrădeşte aceste raportări", a explicat Ştefan Roman. Principalul obiectiv al acţiunii derulate de SANITAS este adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical şi care să descurajeze violenţa de orice natură - fizică sau verbală.

Timpul de aşteptare prea lung, explicaţiile prea puţine din partea cadrelor medicale sau respectarea programărilor sunt doar câteva dintre motivele pentru care angajaţii din sistem sunt agresaţi. În plus, numărul redus de cadre medicale şi volumul de muncă al acestora nu le oferă timpul necesar pentru o comunicare "ca la carte" cu pacienţii sau cu aparţinătorii lor.

"Pacienţii aşteaptă mult până când sunt consultaţi, până li se face un minim de investigaţii de analize de laborator în serviciul de urgenţă spre exemplu şi durează câteva ore până se poate stabili de fapt un diagnostic şi să se ia o conduită terapeutică. Dar aceste lucruri s-ar putea rezolva dacă ar fi o comunicare mult mai bună cu pacientul. Aici stăm şi ne gândim la aspectul celălalt: poate supraîncărcarea personalului cu multă activitate, cazuistica foarte vastă - toate acestea reduc din timpul disponibil pentru comunicarea cu pacientul", explică un cadru medical al Institutului de Gastroenterologie din Cluj-Napoca. Problemele pe care medicii sau asistentele le întâmpină în camera de gardă se pot repeta şi pe secţii, unde unele reacţii ale bolnavilor internaţi pot fi aceleaşi. "Noi colaborăm cu o firmă de securitate, avem acele butoane de panică şi firma respectivă încearcă în 3-5 minute să ajungă la secţia la care este solicitată, dar sunt câteva minute în care se poate întâmpla orice".

Cu probleme mari se confruntă şi cei care lucează pe secţii de psihiatrie, unde situaţia este şi mai delicată. O asistentă a secţiei de psihiatrie pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii a mărturisit ce presupune munca într-o astfel de secţie şi cum a păţit, nu de puţine ori, să fie lovită sau muşcată de copiii bolnavi.

"Vreau numai să vă povestesc un episod de vineri: vine de la serviciul de urgenţe un pacient adus de mamă de la şcoală, mama fiind solicitată să ia copilul pentru că era agresiv. Îl aduce la serviciul de UPU, îl trimite internare; copilul de 15 ani, cunoscut secţiei noastre cu consum repetat de etnobotanice, refuză internarea, mama recalcitrantă nu vrea să îşi ia copilul, testele negative. Medicul nu a dat niciun criteriu de internare, copilul era cooperant cu noi, dar agresiv faţă de mamă; se solicită intervenţia secţiei 4 de poliţie să aplaneze cumva conflictul pentru că mama refuza să îşi ia copilul, iar noi, lucrând pe secţie de copii, nu putem lăsa copilul să plece fără părinţi. Vine poliţia, găseşte poata deschisă şi îi spune medicului de gardă <<aveţi poarta deschisă, în cazul în care fuge vreun bolnav vă fac dosar penal la întreg personalul de pe secţie>>. Întrebarea mea este: ce fac când este copilul internat pe secţie, eu stau să nu fugă, mă loveşte pe mine, anunţ poliţia şi îmi face dosar penal pentru neglijenţă în serviciu? Chiar dacă fug după el şi cad, pentru că uneori nu mă pot pune cu un copil de 16-17-18 ani care este, poate, mult mai solid decât mine", a spus femeia. De altfel, aceasta a menţionat că i-au fost aduse la cunoştinţă cazuri ale unor cadre medicale de la secţii de psihiatrie pentru adulţi care au ajuns să fie anchetate pentru că pacientul a reuşit să fugă. "Şi mai e o întrebare: eu dacă fug după unul, ceilalţi cui rămân? Pentru că personalul este puţin", se întreabă asistenta. Aceasta a mărturisit că i se întâmplă deseori să aibă de-a face cu violenţă - atât verbală, cât şi fizică. "Am păţit să fiu vânătă, lovită, muşcată, scuipată - nu mă apară nimeni de chestia asta, absolut nimeni", adaugă femeia.

La începutul lunii martie vor fi formulate concluziile şi propunerile dezbaterilor organizate privind identificarea şi soluţionarea situaţiilor conflictuale cel mai des întâlnite în unităţile sanitare, urmând ca în colaborare şi cu sprijinul celor două comisii de sănătate (din Senat, repectiv Camera Deputaţilor) să se dea forma unui act legislativ.

Loading...
Comenteaza