S-a decis: grevă în sănătate la Cluj

S-a decis: grevă în sănătate la Cluj
Sindicaliştii din sănătate din judeţul Cluj s-au decis să organizeze în această lună o grevă japoneză. Acţiunile lor revendicative vor culmina în noiembrie cu o grevă generală.

Grevă japoneză în sistemul medical din judeţul Cluj. Sindicaliştii de la Sanitas au început în această săptămână strângerea semnăturilor pentru acţiunile revendicative care ar putea culmina cu o grevă generală. În 2 noiembrie, la Bucureşti, Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul Sanitar organizează un miting şi un marş de protest.

Potrivit calendarului care însoţeşte nemulţumirile salariaţilor din sistemul medical din judeţul Cluj, în 14 octombrie se va organiza o grevă japoneză în toate unităţile medicale. "Acţiunile revendicative continuă în 14 octombrie cu o grevă japoneză. Vom purta un semn distinctiv prin care căutăm să atragem atenţia că avem mai multe nemulţumiri. Vom purta banderole tricolore pe parcursul întregii zile de lucru. Conform calendarului stabilit în cadrul Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, în 2 noiembrie va avea loc un miting şi un marş protest la Bucureşti", a dezvăluit, pentru ZIUA de CLUJ, secretarul Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul Sanitar Cluj, Ştefan Roman. Fiecare sindicat din cadrul coaliţiei urmează, să voteze o dată pentru stabilirea grevei generale. Sindicatul Sanitas Cluj a demarat în această săptămână strângerea semnăturilor pentru demararea grevei generale luna viitoare. Acţiunile revendicative continuă, potrivit sindicaliştilor clujeni, cu o grevă generală în sistem. "La nivelul Sindicatului Sanitas, în această săptămână împărţim tabele pentru strângerea de semnături pentru o grevă generală în noiembrie", a arătat Roman.

Membrii coaliţiei au purtat mai multe discuţii, la Bucureşti, cu reprezentanţii guvernului, fără a se fi semnat vreun acord. "Joi a avut loc la Bucureşti, o discuţie de principiu cu ministrul Chiţoiu şi cu ministrul delegat pentru buget Liviu Voinea fără a fi semnat vreun acord. Urmează ca discuţiile să fie reluate în următoarea perioadă. Punctele revendicative au rămas aceleaşi", a adăugat secretarul coaliţiei.

Angajaţii din sistemul medical cer 6% din produsul intern brut pentru sănătate, excluderea medicilor din sistemul bugetar, creşterea veniturilor medicilor, a salariilor medicilor rezidenţi, precum şi oprirea exodului medicilor în străinătate.

 

Loading...
Comenteaza