Zeci de spitale din România nu fac avorturi la cerere. "Județeanul" din Cluj e pe listă

Zeci de spitale din România nu fac avorturi la cerere. "Județeanul" din Cluj e pe listă

51 de spitale din 29 de județe nu fac deloc întreruperi de sarcină la cerere, arată raportul "Refuzul la efectuarea avortului la cerere în România", realizat de Centrul FILIA, organizație care militează pentru egalitatea de gen, în parteneriat cu ECPI - Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice.

Pe listă regăsim de la unități medicale mari, precum Spitalul Universitar din București sau Spitalul Județean din Cluj-Napoca, până la spitale din orașe mici, unde este posibil să nu existe alternative - spitale sau clinici private, transmite Amos News. În alte 36 de spitale nu se pot face avorturi la cerere în perioada sărbătorilor religioase. Raportul arată că în doar 40 de spitale din 24 de județe se pot face întreruperi de sarcină oricând.

În România sunt 375 de spitale publice (de stat). Autorii raportului spun că au transmis către Ministerul Sănătății o adresă pentru a afla care sunt măsurile pe care instituția condusă de Sorina Pintea le va lua pentru a asigura accesul tuturor femeilor la întreruperile de sarcină la cerere. Monitorizarea ce stă la baza raportului a fost efectuată în aprilie 2019, înaintea sărbătorilor de Paște.

Dintre cele 158 de spitale publice care au fost contactate și care au infrastructura necesară pentru a face întreruperi de sarcină: 40 pot face întreruperi de sarcină oricând, niciunul în București; în 36 de spitale nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în timpul sărbătorilor religioase; în 51 de spitale din 29 de județe nu se fac deloc întreruperi de sarcină. Autorii raportului nu au putut primi informații prin telefon de la 31 de spitale

Legislația din România prevede că întreruperea de sarcină la cerere, până la 14 săptămâni, este legală. Pe de altă parte, "spitalele au bază legală atât pentru a oferi aceste servicii, cât și pentru a le refuza", a explicat un avocat contactat de HotNews.ro. Motivele religioase nu sunt singurele care stau la baza deciziei medicilor de a nu face avorturi; este vorba și despre cauze financiare și birocratice.

Loading...
Comenteaza