ACS Poli Timișoara – “U” Cluj 0-3. Cristian Gavra a egalat o performanță veche de 72 de ani

ACS Poli Timișoara – “U” Cluj 0-3. Cristian Gavra a egalat o performanță veche de 72 de ani
| Foto: FC Universitatea Cluj / Cristi Cosma

Clujenii au reușit să învingă pe terenul alb-violeților, iar golgheterul Ligii a 2-a a bifat o premieră în ultimele șapte decenii.

Sosiți la Timișoara după înfrângerea de pe propriul teren, împotriva Ripensiei, “studenții” au reușit să obțină cele trei puncte, împotriva unei formații care se îndreaptă cu pași repezi spre al treilea eșalon valoric al fotbalului românesc. Axente a deschis scorul din penalty, iar Abrudan și Gavra au fost cei care au completat lista marcatorilor.

Pentru atacantul Universității Cluj, care este și golgheterul Ligii a 2-a, cu 21 de reușite, golul de la Timișoara a însemnat atingerea unei borne istorice. Vârful clujenilor a reușit să înscrie în șase meciuri consecutive, în același sezon, performanță ce nu a mai fost reușită de un jucător al “Șepcilor roșii”, din sezonul 1947-1948. În toamna lui 1947, în prima ligă, Ariton Dascălu marca de 10 ori, în șase jocuri împotriva formațiilor UTA Arad, FC Ploiești, Dermagant Târgu Mureș, Metalochimic Reșița, Dermata Cluj și Distribuția București. Gavra a reușit aceeași performanță împotriva celor de la CS Mioveni, Daco-Getica București, Farul Constanța, Dacia Unirea Brăila, Ripensia Timișoara și ACS Poli Timișoara.

Premiere au bifat și Sebastian Chitoșcă și Octavian Abrudan. Mijlocașul a debutat în tricoul “studenților”, reușind chiar să paseze decisiv la golul lui Gavra. Pentru Abrudan, reușita de la Timișoara a fost prima din actualul sezon al eșalonului secund. Cifre rotunde în ceea ce privește aparițiile au înregistrat Pîrvulescu (10), Hordouan (35) și Hațiegan (65).

Universitatea Cluj se menține pe locul al treilea în Liga a 2-a, cu 69 de puncte. Pentru clujeni urmează duelul cu UTA, de pe teren propriu, partidă ce va avea loc duminică, 12 mai, de la ora 14:00.

* statistică preluată de la Cristian Moise, statisticianul neoficial al clubului

Loading...
Comenteaza