Antonio Conceicao, după victoria cu Dinamo: “Cred că am făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon”

Antonio Conceicao, după victoria cu Dinamo: “Cred că am făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon”
| Foto: foto facebok.com/cfr1907

CFR Cluj s-a impus în fața echipei bucureștene, scor 3-1, în partida din Gruia.

Campionii României veneau după patru succese consecutive înaintea partidei cu Dinamo și se așteptau ca seria bună să continue. Totuși, alb-roșii le-au ținut piept mai bine de o oră și au reușit chiar să deschidă scorul pe terenul “feroviarilor”. În cele din urmă, dubla lui Țucudean și reușita lui Omrani au adus cea de-a cincea victorie la rând pentru clujeni.

Antrenorul Antonio Conceicao a fost mulțumit de joc, dar își dorește și mai mult de la elevii săi. “A fost un meci foarte reușit din parte echipei noastre. În mare parte am controlat meciul, golul lor a venit pe fondul dominației noastre, dar noi am reușit să jucăm la fel de bine și să întoarcem acest rezultat. Îmi doresc mai mult de la echipa mea, cu foarte multă muncă vom reuși să ne ridicăm nivelul. Totuși, cred că în această seară am făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon. În ceea ce îl privește pe Julio Baptista vom aștepta să vedem cum e din punct de vedere fizic și abia apoi vom vedea”, a declarat tehnicianul.

Mihai Bordeianu, fotbalist cu o evoluție apreciată în derby, a fost încântat de succesul în fața “Câinilor roșii”. “Cred că a funcționat totul în jocul nostru, din moment ce am câștigat. Victoriile aduc victorii și noi sperăm să o ținem tot așa. Am avut ocazii, dar considerând că ei au deschis scorul, eu eram mulțumit și cu 2-1. Nu mai aveam nimic de pierdut și ne-am dorit foarte mult să marcăm și să câștigăm. Nu știu ce mănâncă Țucudean, el joacă din trei în trei zile, sperăm să o țină tot așa. Eram copil când Julio Baptista juca la Real Madrid e o onoare să împart vestiarul cu el, sper să ne ajute”, a spus mijlocașul.  

Autorul al unei duble în fața fostei sale echipe, George Țucudean consideră că cele cinci victorii consecutive sunt doar începutul unei serii bune pentru clujeni. “Noi de abia acum atingem vârful de formă, îmi pare rău că nu avem acum dubla cu Malmo. Mă bucur că am câștigat, mă bucur că am marcat, mă bucur că se leagă jocul, acest lucru îmi dă speranță pentru dubla cu Dudelange. Sper să profit de forma asta bună și să mai marchez. Mă bucur că Julio Baptista a ales CFR Cluj, cred că avem multe de învățat de la el. Sper să se pună cât mai repede la punct cu pregătirea și să fie util pentru echipă”, a declarat atacantul.

Poza noua 20.08.2018

Țucudean și Omrani, eroii din partida cu echipa pregătită de Florin Bratu (foto facebook.com/cfr1907)

În urma victorie cu Dinamo, CFR Cluj a revenit pe primul loc în clasamentul Ligii 1. După cinci etape, clujenii au acumulat 11 puncte, unul mai mult decât rivala FCSB. Următorul meci pentru “feroviari” va fi partida tur din play-off-ul Europa League.

Loading...
Comenteaza