Bogdan Lobonț, după înfrângerea cu CS Mioveni: “Responsabilitatea îmi aparține în totalitate. Nu mă gândesc absolut deloc la plecare”

Bogdan Lobonț, după înfrângerea cu CS Mioveni: “Responsabilitatea îmi aparține în totalitate. Nu mă gândesc absolut deloc la plecare”
| Foto: Cristi Cosma/fcuniversitateacluj.ro

La finalul partidei, suporterii i-au băgat în ședință pe jucători și au avut o discuție cu managerul sportiv al clujenilor, Ioan Ovidiu Sabău, dar și cu jucătorii echipei clujene. 

După trei meciuri consecutive fără victorie, lucrurile au degenerat la Universitatea Cluj. Suporterii i-au cerut de mai multe ori demisia lui Bogdan Lobonț, în timpul partidei și au scandat numele fostului antrenor, Mircea Cojocaru. La finalul partidei, fanii “studenților” au avut o discuție cu Ioan Ovidiu Sabău, dar și cu jucătorii și staff-ul formației clujene. Cu toate acestea, Bogdan Lobonț nu se gândește la plecare și își asumă vina pentru jocul și rezultatele echipei.

Antrenorul a vorbit despre partida pierdută cu CS Mioveni. “Din păcate am pierdut, dar înfrângere face parte din joc și din parcursul nostru. O luăm așa cum este, suntem conștienți de ceea ce am făcut. Băieții au făcut tot ceea ce le-am cerut, ei nu au nicio vină, responsabilitatea îmi aparține în totalitate. Față de meciurile precedente am avut o posesie bună, dar ne-a lipsit ultima pasă. Odată cu trecerea timpului ne-am precipitat, nu am avut luciditate”, a declarat fostul internațional.

Bogdan Lobonț le-a dat dreptate suporterilor clujeni și consideră că reacția lor este una îndreptățită. “Reacția suporterilor e normală. Sunt conștient că sunt la început de drum, sunt și antrenori mari din fotbalul normal care sunt contestați. E un lucru normal, nu mă miră că mi se cere demisia. Indiferent ce se întâmplă cu cariera mea, această experiență o să îmi fie de folos.

Realitatea asta este, în trei partide am obținut doar un punct. Nici în primele meciuri nu am avut un joc strălucit, dar atunci am câștigat. Cu siguranță nici atunci nu erau mulțumiți, dar atunci am câștigat. Avem jucători cu calitate și muncim să le dezvoltăm calitatea”, a spus antrenorul.

Tehnicianul “Șepcilor roșii” spune că nu are de gând să demisioneze. “Nu mă gândesc absolut deloc la plecare. De ce să mă gândesc la plecare? Este o experiență și dacă se va ajunge și la plecare, nu e nicio problemă, totul face parte din cariera mea. Într-o bună zi, această experiență îmi va fi de folos, indiferent cât o să stau aici”, a precizat Lobonț.

Pentru Universitatea Cluj urmează o nouă deplasare grea, pe terenul formației Daco-Getica. Partida se va disputa marți, 9 aprilie.

 

Loading...
Comenteaza