Ce spune Mureşan despre adversarii din play off-ul Ligii Campionilor

Ce spune Mureşan despre adversarii din play off-ul Ligii Campionilor
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, nu are emoţii după tragerea la sorţi de la UEFA, în care în play off-ul Ligii Campionilor va întâlni FC Basel.

"E o echipă bună, au un buget mult mai mare decât noi, dar echipa nu e proporţional mai bună", a spus Mureşan la Digi Sport. "Eu spun că suntem de valoare apropiată şi cu o bună pregătire tactică ne putem califica. Eu zic că acum echipa e mai puternică, am trecut deja printr-un tur de calificare. Jucătorii au simţit ce înseamnă să joci o "dublă" pentru calificare, e mai greu decât să joci într-o partidă".

FC Basel e pe locul 4 în campionatul Elveţiei, cu 6 puncte acumulate până acum.

Manşa tur a play-off-ului Ligii Campionilor va avea loc în Elveţia, în 21-22 august, iar returul la Cluj, în 28-29 august.

Loading...
Comenteaza