CFR și FCSB se luptă pentru un fost jucător al Universității Cluj. Fotbalistul ar prefera un transfer în Gruia

CFR și FCSB se luptă pentru un fost jucător al Universității Cluj. Fotbalistul ar prefera un transfer în Gruia
| Foto: facebook.com/astragiurgiu

Cele două formații nu se duelează doar pentru titlu în Liga 1, ci și pentru un internațional român de tineret.

Lupta dintre CFR Cluj și FCSB a s-a mutat din teren pe piața transferurilor. Cele două formații se află în competiție pentru a obține semnătura lui Mihai Butean, notează GSP. Fotbalistul se află în litigiu cu Astra Giurgiu și este aproape de a deveni definitiv liber de contract, după ce nu a fost plătit în ultimele luni la malul Dunării. FCSB i-a propus fundașului un contract pe cinci ani cu un salariu lunar de 15.000 de euro. Totuși, Butean este tentat să se întoarcă acasă, la Cluj, unde este dorit de Dan Petrescu pentru a acoperi golul lăsat de plecarea lui Cristian Manea.

În vârstă de 22 de ani, Mihai Butean a fost crescut de Universitatea Cluj, iar din 2016 evoluează pentru Astra. În tricoul giurgiuvenilor, fundașul a evoluat în 46 de partide și a înscris de trei ori. Fotbalistul ce poate evolua în ambele flancuri ale defensivei, dar și ca mijlocaș lateral a strâns și trei selecții la echipa națională de tineret.

Loading...
Comenteaza