Ciprian Deac, aproape de o revenire la CFR

Ciprian Deac, aproape de o revenire la CFR
Mijlocaşul nu a reuşit să se adapteze în campionatul kazah şi s-ar putea întoarce la clubul unde a cunoscut cele mai mari performanţe din carieră.

Ciprian Deac (30 ani), mijlocaş care a evoluat pentru "vişinii" în două rânduri, între 2006 şi 2010, respectiv între 2012 şi 2015, şi-a vizitat astăzi foştii colegi din Gruia.

În 2015, el a plecat la kazahii de la FC Aktobe, unde a strâns 15 meciuri şi un singur gol marcat. În 2016, Deac s-a transferat la o altă formaţie din Kazakhstan, FC Tobol. Aici, el a bifat 6 apariţii, fără să înscrie vreun gol.

Vasile Miriuţă, antrenorul feroviarilor, a declarat vineri că o revenire a lui Deac nu este exclusă. "Deac este oricând bine primit aici. El a venit să-şi salute foştii coechipieri. Aş avea nevoie oricând de cineva ca el, e un fotbalist valoros. Dar nu depinde doar de mine. Orice e posibil, însă", susţine tehnicianul CFR-ului.

În intervalul 2006-2010, Ciprian Deac a strâns 68 evoluţii în tricoul clujenilor şi 4 goluri, iar între 2012 şi 2015 a avut 47 apariţii şi 7 goluri. El a cucerit cu CFR-ul două Campionate (2008, 2010), trei Cupe (2008, 2009, 2010) şi două Supercupe ale României (2009, 2010).

Deac a mai jucat în Liga 1 pentru Oţelul Galaţi (2008) şi Rapid Bucureşti (2011-2012). În străinătate, el a evoluat şi în Bundesliga, pentru Schalke 04, unde a prins doar două meciuri între 2010 şi 2012.

Loading...
Comenteaza