Cosmin Contra, încântat după egalul din Serbia: “Am demonstrat că suntem o echipă care ştie să joace fotbal şi să-şi creeze ocazii”

Cosmin Contra, încântat după egalul din Serbia: “Am demonstrat că suntem o echipă care ştie să joace fotbal şi să-şi creeze ocazii”
| Foto: foto frf.ro

România a remizat la Belgrad, scor 2-2, împotriva celui mai greu adversar din Liga Națiunilor.

După o evoluție modestă în partida cu Muntenegru, “tricolorii” au intrat mai motivați în meciul cu Serbia. Deși jocul a lăsat din nou de dorit pe alocuri, echipa națională a reușit să revină de fiecare dată când a fost condusă.

Selecționerul Contra s-a declarat bucuros de rezultatul obșinut de elevii săi. “Normal că sunt mulţumit şi fericit. A fost un meci cu ocazii de ambele părţi, dar, cu puţină şansă ne puteam întoarce cu cele trei puncte. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru a doua repriză, pentru cum au ieşit de la vestiare, pentru atitudine. Nu s-au mai speriat de sârbi, am demonstrat că suntem o echipă care ştie să joace fotbal şi să-şi creeze ocazii. Jocul cu Muntenegru a fost o lecţie, pentru că nu am ştiut să jucăm împotriva unei echipe care nu joacă fotbal.

Azi, contra unui adversar puternic din Europa, ne-am ridicat la nivelul lor. Am rămas fără voce, dar nu contează. Importantă e atitudinea, important e că am revenit de la 0-1 şi 1-2, iar asta dă dovadă că echipa are caracter şi băieţii îşi doresc să câştige fiecare meci. Asta mă face fericit”, a precizat Contra, pentru Pro TV. 

Totuși, selecționerul crede că România a primit prea ușor cele două goluri. “Am luat goluri care puteau fi evitate. La primul gol a strâns prea mult Alex Chipciu, apoi tranziţia negativă a fost prea lentă şi marcajul în careu a lăsat de dorit. În prima repriză, cred că nu am reuşit să-i închidem bine pe benzi.

La pauză i-am aranjat puţin în teren, s-a văzut că nu au mai avut spaţii. Golul doi era de evitat, pentru că l-am lăsat pe Mitrovic să se întoarcă şi să tragă la poartă. Dacă ajungem la meciul cu Serbia cu cinci puncte şi cu publicul de partea noastră, nu cum a fost la Ploieşti, de ce nu am putea spera la primul loc”, a declarat Cosmin Contra.

Următorul meci al echipei naționale va fi împotriva Lituaniei, în 11 octombrie.

Loading...
Comenteaza