Dan Petrescu surprinde înaintea partidei cu Sepsi: “Pe terenul lor va fi foarte greu, ei sunt clar favoriți”

Dan Petrescu surprinde înaintea partidei cu Sepsi: “Pe terenul lor va fi foarte greu, ei sunt clar favoriți”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Antrenorul campioanei consideră că duelul împotriva formației din Sfântu Gheorghe va fi unul mai dificil decât pare la prima vedere.

După miracolul reușit pe Celtic Park, “feroviarii” se întorc la lupta din campionat. Adversar le va fi Sepsi, formație clasată la jumătatea ierarhiei din Liga 1. Tehnicianul echipei din Gruia va folosi din nou o echipă diferită față de cea din Liga Campionilor, iar pe lista absenților sunt acum Pereira și Petrila, alături de Culio. Chiar dacă ajung la Sfântu Gheorghe după o victorie importantă, partida îi da fiori lui Dan Petrescu.

Antrenorul clujenilor susține că echipa gazdă de sâmbătă pornește ca favorită. “Cred că ar fi fost mai bine ca acest meci de campionat să nu se joace. Se simte o stare de oboseală la toți jucătorii. Cu o echipă ca Sepsi, pe terenul lor va fi foarte greu, ei sunt clar favoriți.

E o perioadă foarte grea, nu am mai avut așa ceva în carieră. Am avut deja 12 meciuri, mai avem 5 în această lună. Nu avem timp să ne bucurăm, nu avem timp de nimic. Sunt unii jucători care mai au timp liber, datorită rotației, dar eu nu am timp deloc. La ce jucători avem noi e imposibil să îi băgăm o dată la trei zile”, a spus tehnicianul.

Petrescu a vorbit și despre meciul din play-off-ul Ligii Campionilor. “Ce am făcut noi a fost un miracol. Am eliminat trei echipe mai bune, iar în ultimul meci am făcut-o într-o manieră entuziasmantă. O echipă ca Slavia sigur plătește salarii peste un milion de euro, la fel cum făceau și Astana și Maccabi și Celtic. Rezultatele noastre sunt până acum fantastice, dar nu am realizat deocamdată nimic. Vrem să ajungem în grupele Ligii Campionilor, vrem să fim pe primul loc”, a declarat antrenorul.

Partida dintre CFR Cluj și Sepsi se va disputa la Sfântu Gheorghe, sâmbătă, de la ora 21:00.

Loading...
Comenteaza