Dorința lui Mario Camora înainte de întâlnirea cu Celtic: “Ar fi bine să obținem o victorie fără să primim gol”

Dorința lui Mario Camora înainte de întâlnirea cu Celtic: “Ar fi bine să obținem o victorie fără să primim gol”
Mario Camora | Foto: Mediafax Foto, Dragos Pascaneanu

Căpitanul CFR-ului susține că îi respectă pe scoțieni, dar nu se teme de formația ce a cucerit 50 de titluri în competiția internă.

Campionii vor avea parte de un adversar de calibru, după ce au reușit să treacă de Astana și Maccabi Tel Aviv. Formația din Gruia va înfrunta una dintre cele mai titrate echipe din Europa și, totodată, o formația care e obișnuită să fie an de an în grupele competițiilor continentale.

În ciuda faptului că scoțienii pornesc va favoriți, Mario Camora are încredere în echipa sa. “Ar fi bine să obținem o victorie fără să primim gol. Vom da totul, jucăm împotriva unei echipe cu multă calitate și sperăm să fie la fel ca și cu Maccabi Tel Aviv. Mister a făcut tot posibilul să jucăm bine și în campionat și în preliminarii, toți suntem fericiți și sperăm să fie bine. Suntem fresh și cred că cu toții suntem pregătiți.

Important e să avem încredere, dacă eliminăm Celtic cred că am merita mai mult respect decât am primit până acum. Toți dorim să jucăm cu astfel de echipe, dar e o muncă foarte grea, e bine că Mister are de unde alege. Noi analizaăm adversarii, încercăm să știm cât mai multe despre ei. Avem respect pentru ei, nu ne e frică de ei.  Mi-e greu să zic că au probleme undeva, e o echipă bună. Noi facem ceea ce ne cere Mister și sperăm să fie bine”, a declarant portughezul.

Jocul dintre CFR Cluj și Celtic Glasgow se va disputa miercuri, 7 august, de la ora 21, pe Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.

Loading...
Comenteaza