Dramatism pe Cluj Arena. “U” Cluj pierde calificarea în “sferturile” Cupei României după un meci nebun

Dramatism pe Cluj Arena. “U” Cluj pierde calificarea în “sferturile” Cupei României după un meci nebun
FC Universitatea Cluj - Petrolul Ploieşti | Foto: FC Universitatea Cluj / Cristian Cosma

Clujenii au cedat în fața fostei campioane, Astra Giurgiu, scor 4-3, după ce au condus cu 3-0 în minutul 10.

Susținuți de peste 6.000 de fani, “studenții" au început început fulminant partida de pe Cluj Arena, iar în minutul doi, după ce giurgiuvenii au fost aproape de autogol, Abrudan a deschis scorul. Trei minute mai târziu, Taub a șutat perfect din careu și a majorat diferența. Forcingul gazdelor a continuat, iar același Taub a înscris, iar tabela arăta un incredibil 3-0. “Studenții” s-au retras, iar oaspeții au profitat. Llullaku a redus din diferență, dintr-o lovitură de la 11 m. Echipa lui Mulțescu a continuat să preseze și a reușit să reducă din diferență. Cestor a profitat de o greșeală în apărare și a îndeplinit o simplă formalitate. Partida s-a echilibrat și cele mai multe baloane s-au jucat la centrul terenului. Ultima ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Alibec, al cărui șut deviat i-a pus probleme lui Dur-Bozoancă. Astfel, scorul pauzei a fost 3-2.

“U” Cluj a avut inițiativa în startul actului secund și Gavra a tras puțin pe lângă în minutul 50. Tot atacantul clujenilor a fost aproape de gol după aproximativ o oră de joc. După ocazia vârfului, Astra a fost echipa mai periculoasă și Zoua a fost aproape de a egala. Cu un sfert de oră înainte de final, Llullaku a reușit dubla și a a egalat pentru Astra. În finalul partidei Abrudan a fost eliminat după al doilea galben și meciul se ducea în prelungiri.

În prelungirile partidei, Astra a fost echipa care a controlat ostilitățile. Deși Goga a avut un șut bun în primele minute, ocazia sa a fost singura a “studenților”. În cele din urmă, giurgiuvenii au preluat conducerea, după ce Bejan a înscris în minutul 99. Până la final, Buș a mai semnat o ocazie importantă, când a lovit bara. Oaspeții mai puteau marca încă o dată după ce Dur-Bozoancă a lăsat poarta goală pentru a merge în atac, dar s-au grăbit. Astra se impune cu 4-3 la Cluj și se califică în sferturi.

Echipe de start:

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Cordoș, Sepsi – Giurgiu, Florescu (Dumitrescu ‘35) – M. Coman (Berci ’78), Goga (Hordouan ‘97), Taub – Gavra (Ursu ‘63)

Astra Ploiești: Lazar – Butean (Gheorghe ‘64), Bejan, Cestor, Radunovic – Begue (Erico ‘117), Biceanu, Roșu, Llullaku – Alibec (Koukou ‘119), Zoua (Buș ‘76)

”Studenții” revin la pentru promovare din Liga a 2-a. Clujenii vor juca în următoarea etapă cu UTA, în deplasare.

Loading...
Comenteaza