Dudelange va fi adversara CFR Cluj în play-off-ul Ligii Europa

Dudelange va fi adversara CFR Cluj în play-off-ul Ligii Europa
| Foto: Arhiva

Formaţia luxemburgheză Dudelange a trecut, cu scorul general de 4-3, de echipa poloneză Legia Varşovia, în turul trei preliminar al Ligii Europa. În play-off, Dudelange va fi adversara CFR Cluj.

Dudelange a remizat, joi, pe teren propriu, scor 2-2, cu Legia, după ce în tur, săptămâna trecută, s-a impus, scor 2-1. Campioana României, CFR Cluj, a învins echipa armeană Alaşkert Erevan, scor 5-0, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa. Joi seară, în meciul din manşa secundă a turului trei preliminar, golurile au fost marcate de Culio '19 (penalti), Omrani '45+1, '62, Hoban '78 şi Mailat '90+2. În tur, CFR s-a impus, scor 2-0.

Dubla manşă dintre CFR Cluj şi Dudelange va avea loc la 23 august, în deplasare, iar returul la 30 august, la Cluj-Napoca. Învingătoarea din play-off se califică în faza grupelor.

Loading...
Etichete
Comenteaza