Edi Iordănescu, dezvăluiri din culisele campioanei: “Nu toți cei implicați la nivelul conducerii au pus pe prim plan echipa”

Edi Iordănescu, dezvăluiri din culisele campioanei: “Nu toți cei implicați la nivelul conducerii au pus pe prim plan echipa”

Antrenorul a povestit din nou prin ce a trecut cât timp s-a aflat pe banca tehnică a CFR-ului.

Deși a stat doar trei meciuri pe banca echipei din Gruia, Iordănescu Jr. a reușit să aducă Supercupa României în vitrina clubului clujean. Totuși, înfrângerea cu Malmo din preliminariile Champions League și faptul că se afla în mijlocul unui război în conducerea “feroviarilor” i-au fost fatale tehnicianului.

Edi Iordănescu a făcut noi dezvăluiri în legătură cu ceea ce se întâmpla la CFR, cât timp a condus destinele echipei. “Multe lucruri au ieșit public, altele nu. Problemele interne au făcut ca vulcanul să erupă! Nu mă așteptam să ia amploare. Nu toți cei implicați la nivelul conducerii au pus pe prim plan echipa. Au fost lucruri care nu trebuiau să se întâmple și care au produs acea ruptură. Eu am căzut la mijloc, pentru că am fost adus de o anumită echipă managerială care și-a asumat asta. Plus că și eu îmi asumasem și garantam pentru asta câștigarea titlului și calificarea în grupele Europa League.

După eliminarea cu Malmo, traiectoria era accesibilă, pentru că valoarea echipei prima, dar surpriza cea mare a fost că la conducere s-au întâmplat lucruri care nu au ce căuta într-un astfel de club care se vrea cu pretenții. Plus că problemele au continuat și după plecarea mea. Știam și mi-am asumat că nu am fost dorit de o parte a conducerii, cea care este acum”, a declarat antrenorul pentru Digisport.

Tehnicianul nu a dorit să comentreze informațiile conform cărora i s-ar fi impus jucători la clubul din Gruia. “Nu pot eu să comentez așa ceva, dar de-a lungul carierei m-am întâlnit și cu astfel de momente. Au fost diverse solicitări, înțeleg relația patron-antrenor, mi-am asumat anumite obiective, sigur contează comunicarea, dar din punct de vedere tehnic eu mi-am asumat deciziile. Dacă mi s-a transmis sau nu să folosesc anumiți jucători, nu comentez. Dar, ca în orice club există anumiți favoriți”, a spus Iordănescu Jr.

Antrenorul a dezvăluit și faptul că patronul CFR-ului l-a dorit înapoi în aceeași zi în care a fost demis, dar Iordănescu nu a mai vrut să revină. “Am căzut de acord la o anumită sumă pentru rezilierea contractului și în aceeași zi m-a sunat domnul Varga. Mi-a zis că a vorbit cu jucătorii, că s-a gândit mai bine și că vrea să rămân. A zis că este dispus să meargă mai departe cu mine și să lucrez cu viitoarea conducere. Dar i-am spus că nu sunt de acord, pentru că eu am venit cu o anumită echipă managerială.

Și nu mi-a căzut bine faptul că au fost implicați jucătorii, chiar dacă mă onorează părerea lor. E vorba de autoritate. Și nu am fost de acord! Era clar că noua conducere dorea altceva. Eu nu am fost alegerea lor. Când am venit, știam cine e la baza proiectului și că nu sunt dorit de toată lumea. Dar am crezut că pot schimba ceva cu stilul meu, cu devotamentul meu și cu munca mea”, a precizat fostul tehnician din Gruia.

În locul lui Edi Iordănescu a fost numit Antonio Conceicao, care a revenit pentru al treilea mandat pe banca clujenilor. Chiar dacă a avut un început bun, portughezul a suferit o înfrângere umilitoare în play-off-ul Europa League, în fața celor de la Dudelange, iar zvonurile despre demiterea sa sunt din ce în ce mai accentuate.

Loading...
Comenteaza