Edi Iordănescu, mesaj clar pentru fotbaliștii săi: “Nu voi face compromisuri. Avem obiective importante”

Edi Iordănescu, mesaj clar pentru fotbaliștii săi: “Nu voi face compromisuri. Avem obiective importante”
| Foto: foto facebook.com/cfr1907

Antrenorul CFR-ului a vorbit din cantonament despre primele zile ca principal în Gruia.

Fostul antrenor al Astrei a avut parte de un debut foarte bun pe banca “feroviarilor”, fiind neînvins în amicale. Formația clujeană a reușit două victorii și o remiză în cantonamentul din Polonia. Chiar dacă a existat un conflict între doi dintre cei mai buni oameni din sezonul trecut, Culio și Djokovic, Iordănescu Jr. are încredere în echipa sa.

După seria bună din amicale, dar și înaintea Supercupei cu CS U Craiova antrenorul CFR-ului a vorbit despre modul în care a abordat primele zile ca tehnician al alb-vișiniilor. “Am venit să câştig trofee şi m-am asigurat că toată lumea înţelege asta. Sunt la o echipă care a produs performanţă, dar în fotbal contează prezentul şi viitorul. Mai greu trăieşti din ce ai făcut în trecut. Pentru că asta nu-ţi asigură succesul.

Am încercat să-mi apropii grupul de jucători, să-i fac pe băieţi să-şi regăsească motivaţia, să îi capacitez şi să-i reconectez mental. Ne aşteaptă un sezon greu şi e important să ieşim repede din zona de confort în care s-a intrat odată cu câştigarea campionatului

Nu voi face compromisuri. Avem obiective importante. Am arătat tuturor la echipă că am venit cu inima deschisă şi cred în fiecare jucător în parte. De acum, ei trebuie să-mi demonstreze că au înţeles mesajul meu.

Nu mă joc nici cu cariera mea, nici cu încrederea arătată de club. Odată cu începerea competiţiei, toţi jucătorii trebuie să demonstreze că se pot alinia la pretenţiile şi aşteptările noastre. Cine nu o va face se compromite singur. Din păcate, nu voi avea timp să aştept pe nimeni. Nici pe mine timpul nu mă aşteaptă”, a declarat Edi Iordănescu pentru Digisport.

Primul meci oficial al sezonului pentru CFR Cluj va fi împotriva echipei CS U Craiova, în Supercupa României. Partida va avea loc pe Stadionul “Ion Oblemenco”, sâmbătă, 14 iulie, de la ora 20:30.

Loading...
Comenteaza