Emil Boc anunță dominația totală a Clujului în fotbal. ”Titlul e la Cluj anul acesta. "U" Cluj va intra în Liga 1 şi îşi va continua drumul spre cupele europene”

Emil Boc anunță dominația totală a Clujului în fotbal. ”Titlul e la Cluj anul acesta. "U" Cluj va intra în Liga 1 şi îşi va continua drumul spre cupele europene”

Primarul și-a recunoscut simpatia pentru “Șepcile roșii”, dar e sigur că CFR Cluj va cuceri al doilea titlu consecutiv în Liga 1.

Edilul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, e convins că CFR va reuşi să triumfe din nou în Liga 1 Betano. În cadrul emisiunii ProSport Live, Boc a spus că înfrângerea de la Craiova nu afectează cu nimic parcursul CFR-ului, dar recunoaşte că în adâncul sufletului e suporter al Universităţii Cluj.

Emil Boc pariază pe CFR Cluj campioană în Liga 1 şi pe o promovare a Universităţii Cluj."Titlul e la Cluj anul acesta, nu-l mai duceţi în altă parte. A pierdut CFR la Craiova, dar nu-i nimic. Lăsaţi că nici alţii nu merg mai bine la început. Se mai întâmplă. Aşa suntem noi ardelenii, începem mai greu, mai domol, dar şi când pornim, nu ne mai oprim. Eu cu sufletul sunt la "U" Cluj. V-am spus, am bătut tobele pentru "U".

"Am refăcut Universitatea de la zero, după ce clubul a dat faliment. "U" Cluj va intra în Liga 1 şi îşi va continua drumul spre cupele europene. E o construcţie sănătoasă, frumoasă, care creşte treaptă cu treaptă. Evident că nu mai bate cu 9-2 sau 7-1, ca în divizia judeţeană. Batem şi noi cum putem. Important e ca "U" Cluj să intre în liga naţională şi cu siguranţă va intra. Primăria este principalul susţinător financiar al acestei construcţii", a spus Boc, în cadrul emisiunii ProSport Live.

CFR Cluj este campioana en-titre şi vânează al cincilea trofeu în Liga 1 Betano. Dacă va triumfa în acest an, CFR va câştiga pentru prima oară un titlu într-un an impar.

De partea cealaltă, "U" Cluj e nou-promovată în Liga 2, dar vine după promovări succesive şi e gata să revină pe prima scenă. Universitatea ocupă locul 4 în Liga 2, cu 44 de puncte acumulate după 21 de etape. Lider este Sportul Snagov, cu 46 de puncte.

Loading...
Comenteaza