Falub: ”Ar fi un vis să ajungem în finala Cupei, dar nu acesta e obiectivul nostru”

Falub: ”Ar fi un vis să ajungem în finala Cupei, dar nu acesta e obiectivul nostru”
Universitatea Cluj se află în fața celui mai important duel din 2017. ”Studenții” vor evolua împotriva lui Dinamo în optimile Cupei României. Adrian Falub reafirmă, însă, că promovarea în Liga a 2-a rămâne obiectivul principal al clujenilor pentru acest sezon.

Cu toate acestea, antrenorul lui "U" Cluj vede meciul cu Dinamo ca pe o sărbătoare. "E important că am ajuns în optimile Cupei României. Întâlnim unul dintre cei mai titrați adversari din România, chiar dacă trece printr-o perioadă mai dificilă. O să ne jucăm șansa. Dar nu putem să ne batem de la egal la egal cu ei.

Va trebui să găsim o strategie ca să le facem față. Obiectivul nostru e să promovăm, nu să ajungem în finala cupei României. Dacă ajungem în finală, e un vis, dar nu e un obiectiv să ajungem acolo. Noi trebuie să promovăm (în Liga a 2-a - n. red.) și ca să facem asta, trebuie să ne luptăm cu Metalurgistul Cugir, Industria Galda, Alba Iulia, Ighiu", a declarat Falub.

Universitatea Cluj a ajuns în optimile Cupei după ce a trecut de Voința Cetate (7-0), Viitorul Ulmeni (s-a retras din competiție), Comuna Recea (5-1), Olimpia Satu Mare (2-0) și Știința Miroslava (2-1). Dinamo a eliminat în 16-imi pe Aerostar Bacău (1-0).

”Șepcile roșii” ocupă locul 1 în Seria a V-a din Liga a III-a, cu 32 puncte. Dinamo este e 7 în Liga 1, cu 27 puncte. "U" Cluj - Dinamo se joacă miercuri, de la ora 20:30, pe Cluj Arena. Întâlnirea va fi transmisă în direct pe Digisport, Telekom Sport și Pro X.

Loading...
Comenteaza