Un fost jucător la Universitatea, devenit poștaş, îşi petrece vacanţa la Cluj

Un fost jucător la Universitatea, devenit poștaş, îşi petrece vacanţa la Cluj

„Mă simt bine acum că am ajuns la mine acasă. "U" Cluj este a doua mea casă, după Brazilia. Mă simt foarte bine", declara fotbalistul acum cinci ani, pentru ZIUA de CLUJ.

Gabriel Machado a jucat pentru Steaua Bucureşti, Syrianska, Hercules Alicante, Rayo Vallecano şi a ajuns înapoi la „U" Cluj, locul pe care îl consideră ca o a doua casă, după cum a mărturisit chiar el, în 2014, pentru un contract de doi ani. În 2017 juca în Liga 4 din Elveția, la FC Wettswil-Bonstetten. 

Machado este unul dintre cei mai importanți fotbaliști străini care au trecut prin curtea Universității Cluj. Acesta lucrează de patru ani pentru poșta elvețiană. A livrat pachete înainte sa fie promovat la birou. Joacă și fotbal în Liga 3 din Elveția. El și-a luat concediu de la poștă ca să își facă vacanța în România.

"Lucrez la poștă acolo și mă ocup de un grup de 10 persoane. Să stai opt ore și să livrezi e ceva ce te omoară, aproape te omoară", se plânge brazilianul. "În Elveția, un poștaș câștigă cât un fotbalist de la FCSB" a declarat Machado, care îşi petrece vacanța la Cluj.

"Sper să fie FCSB campioana, nu vreau CFR Cluj", spune Machado. Teja a fost antrenorui lui Machado la Cluj. "E o persoană care știe vorbi cu jucătorii. Poate să facă lucruri mari acolo", e optimist brazilianul.

Loading...
Comenteaza