Fostul ministru al Sportului, Gabriela Szabo, laudă activitatea competițională de la Cluj

Fostul ministru al Sportului, Gabriela Szabo, laudă activitatea competițională de la Cluj
Aflat la Cluj-Napoca, fostul ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a lăudat activitatea competițională ce se desfășoară în municipiu, dar a dat și câteva indicii referitoare la implementarea unor viitoare proiecte în acest oraș.

"Ca ministru al Tineretului şi Sportului am încercat să aducem cât mai multe competiţii sportive aici la Cluj. Vom organiza în 2017 Campionatele Europene de Gimnastică, tot în 2017 vom organiza câteva competiții de Eurobasket, tot aici, la Cluj, capitala Transilvaniei câștigând această frumoasă competiție, avem Fed Cup-ul. Deci viața sportivă de la Cluj este extrem de activă și pe mine asta mă onorează foarte tare", a declarat Szabo într-o conferință de presă prilejuită de întâlnirea dintre România şi Cehia, din cadrul Fed Cup.

Fostul ministru a mai specificat, în scurtul discurs susținut, că în perioada imediat următoare se va ocupa de implementarea unor proiecte internaționale, cerându-i public susținerea actualului rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB), Ioan Aurel Pop. 

"De câteva săptămâni am plecat pe un alt drum, o să gestionez câteva proiecte internaționale la nivel de România, o să avem foarte multe proiecte care se adresează tinerilor. Sper să am susținerea dumneavoatră, domnule rector (Ioan Aurel Pop, n.r.), și sunt ferm convinsă că o voi avea, să promovăm cât mai mult partea de tineret, munca de antreprenoriat și multe alte lucruri frumoase pe care tinerii le așteaptă de la noi", a adăugat ea. 

La final, Szabo a adresat un scurt mesaj de încurajare jucătoarelor de tenis incluse în echipa României pentru meciul de Fed Cup din primul tur al Grupei Mondiale, urându-le succes. 

Fostul ministru al Tineretului și Sportului s-a aflat sâmbătă la Cluj la invitația rectorului UBB, Ioan Aurel Pop. 

Loading...
Comenteaza